V Cartea a cincea numită YOGA RENUNŢĂRII

Arjuna a spus:

1. Krishna, tu lauzi renunţarea la fapta şi totodată şi yoga; spune-mi în mod desluşit care din ele este mai buna.

Bhagavat a spus:

2. Renunţarea şi yoga faptei duc ambele la binele suprem {62}. Dântre ele două, yoga faptei este mai presus decât renunţarea la fapta.

3. Trebuie recunoscut ca ascet-pentru-totdeauna cel care nu urăşte şi nu doreşte; cel care a trecut dincolo de dualitate, o tu cel cu braţul mare, se eliberează uşor de legături.

4. Numai cei putini la minte, nu şi înţelepţii, vorbesc despre Samkhya şi Yoga ca despre lucruri deosebite; cel care o urmează doar pe una obţine totodată fructul amândurora.

5. Starea care se dobândeşte prin Samkhya se dobândeşte şi prin Yoga; cel care vede că Samkhya şi Yoga sunt una, acela vede.

6. Renunţarea, o tu cel cu braţul mare, se dobândeşte cu greu fără yoga; ascetul cufundat în [meditaţia] Yoga ajunge fără zăbavă la Brahman.

7. Cel unit în yoga, cu trupul purificat, cu trupul învins, cu simţurile învinse, al cărui Sine este Sinele tuturor fiinţelor, chiar dacă făptuieşte, el nu este întinat.

8. „Nu eu făptuiesc ceva”, aşa gândeşte cel concentrat care cunoaşte adevărul, atunci când vede, aude, atinge, miroase, mănâncă, merge, doarme, respira,

9. Vorbeşte, da drumul, prinde, închide şi deschide pleoapele; el zice: „simţurile acţionează în obiectele lor”.

10. Cel care făptuieşte dăruindu-l lui Brahman toate faptele, părăsind orice legătura, de el nu se prinde păcatul, precum apa de frunzele lotusului.

11. Yoghinii săvârşesc fapte cu trupul, cu simţul intern, cu mintea şi chiar numai cu simţurile, părăsind [orice] legătura pentru purificarea Sinelui.

12. Cel unit [ân yoga], părăsind fructul faptelor, dobândeşte pacea supremă; cel neunit, legat de fruct, se înlănţuie prin acţiunea dorinţei.

13. Renunţând cu mintea la toate faptele, cel întrupat stă fericit şi stăpân în cetatea cu nouă porţi {63}, fără să făptuiască şi fără să provoace fapte.

14. Nici starea de făptuitor şi nici faptele nu le creează Stăpânul Cel Omniprezent şi nici legătura faptei cu fructul sau; Natura {64} e cea care pune [totul] în mişcare.

15. Cel Omniprezent nu-şi însuşeşte nici păcatul, nici fapta buna a cuiva; Cunoaşterea este învăluită de necunoaştere; prin ea li se tulbură mintea creaturilor.

16. Însă celor cărora necunoaşterea le este distrusa de Cunoaşterea Sinelui, Cunoaşterea le iluminează, asemenea soarelui, pe Cel Suprem.

17. Cei care-L poarta în minte, care se identifica cu El, care iau sprijin în El, care-L au drept ultim scop, scapa de noi reîntoarceri, se scutura dintr-odată de păcatele lor.

18. Înţelepţii {65} privesc la fel la un brahman plin de ştiinţă şi virtute morala, la un bou, la un elefant, la un câine sau la un mâncător de câini {66}.

19. Creaţia a fost învinsă {67} în aceasta lume de cei cu mintea egala; Brahman este fără pata, mereu acelaşi; de aceea stau ei în Brahman.

20. Cel care stă în Brahman, care cunoaşte pe Brahman, cu mintea neclintita, netulburat, nu se bucura de ce-l plăcut, nu se sperie de ce-l neplăcut.

21. Cu Sinele desprins de contactele exterioare, găseşte în Sinele lui fericirea. Cu Sinele unit cu Brahman prin yoga, el capătă fericirea nepieritoare.

22. Bucuriile născute din contactul [simţurilor] sunt matca durerii. Ele au un început şi un sfârşit, o fiu al lui Kunti; înţeleptul nu află bucurii în ele.

23. Cel care poate în acesta lume, înainte de a se elibera de trup, să-şi stăpâneasca zbuciumul născut din dragoste şi ură, acel om este unit şi fericit.

24. Numai cel care are fericirea lăuntrică, bucuria lăuntrică, precum şi lumina lăuntrică, acel yoghin devenit [una cu] Brahman, ajunge la stingerea în Brahman (brahmanirvana).

25. Dobândesc stingerea în Brahman, Rishii {68} cu păcatele şterse, cu îndoiala tăiată, stăpâni pe ei, bucuroşi de binele tuturor fiinţelor.

26. Pentru asceţii eliberaţi de dragoste şi ură, cu mintea stăpânita, cunoscători ai Sinelui, stingerea în Brahman există [pretutindeni] în jurul [lor].

27. Îndepărtând contactele exterioare, cu privirea [aţintita] numai între [cele două] sprincene, egalizând suflul inspirator (prana) cu suflul expirator (apană) care trec prin nas.

28. Ascetul cu mintea, simţul intern şi simţurile stăpânite, care are drept ultim scop eliberarea, lipsit de dorinţă, frica şi mila, numai acela este eliberat pentru totdeauna.

29. Cunoscându-mă pe mine ca cel care are parte de sacrificiu şi asceza, ca Marele Stăpân Divin (Maheshvara) al întregului Univers, prieten al tuturor fiinţelor, el ajunge la pace.