Cap. IV

1 Însă ieşind din grădină, Adam şi Eva iarăşi s-au tulburat;

2 Şi când a privit Adam la trupul său care s-a distrus, mai tare s-a zbuciumat, el şi Eva de ceea ce au făcut; Şi au coborât încet spre Peştera Comorilor.

3 Şi ajunşi acolo Adam iarăşi a plâns şi a spus Evei: "Vezi această peşteră care va fi locul nostru în această lume şi loc de pedeapsă!

4 Se compară ea cu grădina? Ce se poate asemăna de aici cu grădina?

5 Ce este stânca aceasta, pe lângă copaci? Ce este întunecimea aceastei peşteri, pe lângă lumina grădini?

6 Ce este scorbura aceasta să ne adăpostească, în comparare cu mila Domnului, care ne-a umbrit?

7 Ce este lutul acesta de jos, pe lângă pământul din grădină? Pământul acesta plin de pietre, faţă de acela sădit cu pomi gustoşi?"

8 Şi iarăşi i-a mai zis Adam, Evei: "Priveşte-ţi ochii tăi şi ai mei, cărora înainte îngeri cerului le-au dat slavă, fără amânare.

9 Însă acum, nici nu mai vedem cum am văzut; ochii noştri s-au făcut acum din carne, ei nu mai pot vedea cum au văzut înainte."

10 Şi iarăşi a vorbit Adam lui Eva: "Ce sunt trupurile noastre astăzi, faţă de cele de ieri, când ne-am desfătat în grădină?"

11 După aceste spuse, Adam n-a voit să intre în peşteră sub stâncile care stăte-au deasupra.

12 Şi umilit, Adam şi-a zis: "Dacă voi intra în peşteră, voi păcătui din nou."