1 Totuşi până la urmă, au intrat în peşteră şi Adam şi Eva şi au început a se ruga, în limba lor, nouă necunoscută, dar care ei o ştiau.
2 Şi cum s-a rugat Adam şi şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut tavanul peşteri care i-a fost acoperiş deasupra capului, ne putând să vadă cerul, nici pe Dumnezeu; şi a plâns şi s-a lovit în piept, până ce nu a căzut, rămas ca mort.
3 Şi Eva a început a se zbuciuma; căci a crezut că este mort.
4 Atunci, ea şi-a ridicat mâinile spre Dumnezeu, iplorându-l pentru milă, zicând: "O, Dumnezeule, iartă-mi păcatul meu, pe care l-am făcut şi nu-l ţine minte împotriva mea.
5 Căci eu am făcut pe slujnicul Tău să păcătuiască în grădină şi să cadă din lumină în întuneric şi din locaşul plăceri în această închisoare.
6 O, Dumnezeule, priveşte asupra acestui slujnic al Tău şi ridică-l din moartea sa, să se poată căi şi ispăşi de păcatele sale pe care le-a comis prin mine.
7 Nu-i lua sufletul deodată, ci lasă-l să trăiască după măsura ispăşiri sale şi fie voia Ta, ca înainte de moartea lui.
8 Iar dacă nu vei binevoi să-l înviezi, o Dumnezeule, atunci ia-mi şi sufletul meu ca să fiu ca el; şi nu mă lăsa în această pustie singură; căci singură nu pot sta în această lume ci numai cu el.
9 Căci Tu, Dumnezeule ai făcut ca un somn să vină peste el şi ai luat o coastă din el şi ai întors carnea înapoi, prin puterea Ta divină.
10 Şi Tu i-ai luat coasta şi m-ai făcut pe mine femeie, frumoasă ca şi pe el, cu inimă, cu raţiune şi cuvânt, în carne ca şi pe el; şi Tu m-ai făcut după asemănarea şi înfăţişarea lui, prin mila şi puterea Ta.
11 O, Doamne, eu şi el, una sântem şi Tu Dumnezeule, eşti Creatorul nostru, Tu eşti Acela care ne-ai făcut pe amândoi în aceiaşi zi.
12 De aceea, Dumnezeule, dă-i viaţă, ca să poată fi cu mine pe acest pământ străin, să trăim pe el după schimbarea noastră.
13 Dar dacă nu Vei voi să-i dai viaţă, atunci ia-mă şi pe mine ca pe el; ca amândoi să murim şi în aceiaşi zi."
14 Şi mai tare a plâns Eva şi a căzut deasupra părintelui nostru Adam; în zbuciumarea ei.