Cap. LXXIX

1 Şi au mers aşa, până ce n-au ajuns într-un loc singuratic, unde n-au fost oi şi a zis Abel către Cain: "Frate, am mers atât de mult şi n-am văzut nici un pom, nici fructe, nici verdeaţă şi nici oi, nimic din câte mi-ai spus tu. Unde sunt oile tale, pe care mi-ai zis să le binecuvântez?"

2 Atunci Cain a spus: "Vino şi îndată tu vei vedea lucruri frumoase, dar mergi înaintea mea, iar eu voi merge după tine."

3 Atunci a luat-o Abel înainte, iar Cain după el.

4 Şi Abel a umblat în inocenţă, fără viclenie, ne ştiind că fratele său îl va omorâ.

5 Şi Cain mergând după el, a continuat să-l conforteze cu vorbele sale, apoi s-a repezit şi l-a lovit cu măciuca şi l-a lovit cu mare duşmănie şi ură, ca un nebun, ne mai oprindu-se.

6 Dar când Abel a căzut jos, văzând că fratele său vrea să-l omoare, a spus: "Frate, ai milă de mine, de sâni care ne-au alăptat, nu mă mai lovi! Pentru pântecele care ne-au purtat şi ne-au adus pe lume, nu mă lovi până la moarte cu măciuca aceea! Dacă vrei să mă omori, i-a acea mare piatră şi fă-o deodată."

7 Atunci Cain cel dur şi ucigaş crud, a luat o piatră mare şi l-a lovit în cap pe fratele său, până ce nu i-a zburat creeri într-o baltă de sânge.

8 Şi Cain nu s-a căit de ceea ce-a făcut.

9 Şi a tremurat pământul care a băut sângele drept al lui Abel, vărsat de fratele său Cain.

10 Şi a strigat cumplit sângele lui Abel către Dumnezeu, pentru răzbunare de acest omor.

11 Iar apoi Cain a săpat o groapă să-l îngroape acolo pe fratele său, fiindcă i s-a făcut frică căci pământul a început să tremure.

12 Apoi a aruncat trupul fratelui său în groapă şi l-a acoperit cu praf; însă pământul nu l-a primit, ci pe loc l-a dat afară.

13 Şi iarăşi a săpat Cain o groapă şi l-a ascuns în ea pe fratele său, dar pământul nu l-a primit nici de data aceasta; şi aşa de trei ori s-a întâmplat.

14 Pământul noroios l-a dat afară prima dată, fiindcă el n-a fost primul născut; a doua oară nu l-a primit, fiindcă a fost drept şi bun; iar a treia oară nu l-a primit pământul ca să rămână mărturie împotriva fratelui său Cain.

15 Astfel l-a mustrat pământul pe Cain, până ce Cuvântul lui Dumnezeu n-a venit la el din cauza fratelui său.

16 Şi a fost Dumnezeu foarte supărat şi mâniat de moartea lui Abel şi a tunat ca din cer şi fulgere mergeau înaintea Sa şi Cuvântul Domnului Dumnezeu a venit din cer la Cain şi i-a zis: "Unde este Abel, fratele tău?"

17 Atunci Cain a răspuns plin de mândrie şi cu o voce morocănoasă: "Da ce Dumnezule, sânt eu păzitorul lui?"

18 Atunci Dumnezeu a zis către Cain: "Blestemat să fie pământul care a înghiţit sângele fratelui tău Abel, iar tu vei tremura şi acesta va fi un semn pentru tine, că orcine te va găsi, te va omorâ."

19 Însă Cain a bufnit în plâns, din cauză că Dumnezeu i-a spus aceste cuvinte lui; şi Cain a zis către El: "Dumnezeule, orcine mă va găsi mă va omorâ şi eu voi fi şters de pe faţa pământului."

20 Atunci Dumnezeu a zis către Cain: "Orcine te va găsi, nu te va omorâ". Fiindcă înainte de aceasta Dumnezeu a zis către Cain: "Îl voi pedepsi de şapte ori pe cel care-l omoară pe Cain." Căci de aceea a zis Cuvântul lui Dumnezeu: Unde este fratele tău? În mila Sa pentru ca să-l încerce şi să-l facă să-şi ispăşească păcatul.

21 Căci dacă Cain s-ar fi căit din ceasul acela şi ar fi zis: "Dumnezeule, iartă-mi păcatul şi omorul fratelui meu"; Dumnezeu i-ar fi iertat atunci păcatele.

22 Iar când a zis Dumnezeu lui Cain: Blestemat să fie pământul, care a înghiţit sângele fratelui tău; şi aceasta era manifestarea milei lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu l-a blestemat pe el, ci pământul; căci dealtfel nu pământul a fost cel care l-a omorât pe Abel şi a săvârşit nedreptate.

23 Căci era de înţeles că blestemul să cadă asupra ucigaşului, însă în mila Sa, Dumnezeu a spus astfel; şi ca nimeni să nu-l cunoască şi să-şi întoarcă spatele de la el.

24 Şi i-a mai spus El lui: Unde este fratele tău? La care el a răspuns: Nu ştiu. Iar Creatorul i-a spus: Tremură şi te cutremură.

25 Atunci Cain a început a tremura, fiindu-i frică şi prin acest semn, Dumnezeu l-a dat pe el drept exemplu în faţa întregi creaţii, ca ucigaş de frate. La fel Dumnezeu a adus peste el frică şi groază, ca să se umilească în faţa Lui şi să-şi ispăşească păcatele şi să caute pacea de care dispunea la început.

26 Iar în ceea ce Dumnezeu a spus: Şi voi pedepsi de şapte ori pe oricine îl omoară pe Cain; Dumnezeu, n-a căutat să-l omoară pe Cain cu sabia, ci să-l facă pe el să postească şi să se roage şi să se căiască în modul cel mai drastic, ca să fie curăţat de păcate.

27 Iar cele şapte pedepse reprezintă cele şapte generaţii, timp în care Dumnezeu l-a aşteptat pe Cain să se căiască de moartea fratelui său.

28 Iar Cain de când l-a ucis pe fratele său, nu şi-a găsit pacea în nici un loc, ci s-a întors la Adam şi Eva, tremurând, speriat şi pătat de sânge...