Cap. LXXVI

1 Şi copii au crescut şi s-au întărit; însă Cain l-a stăpânit şi s-a comportat cu o inimă dură faţă de fratele său mai mic;

2 Şi de multe ori când tatăl său a adus oferte, el ar fi rămas deoparte şi n-a mers cu ei pe munte.

3 Însă Abel, a avut o inimă blândă şi a fost ascultător tatălui şi mamei sale şi a adus oferte de fiecare dată şi s-a rugat şi a postit mult.

4 Atunci a venit acest semn pentru Abel. Când a intrat el în peştera Comorilor şi a văzut aurul, tămâia şi mirul, el i-a întrebat pe părinţi săi Adam şi Eva: "De unde aţi primit acestea?"

5 Atunci Adam i-a zis toate cum s-au întâmplat şi Abel a fost uimit profund din cele auzite de la tatăl său.

6 Mai mult Adam i-a povestit lui despre faptele lui Dumnezeu şi despre grădină, după care el a rămas toată noaptea în peştera Comorilor cu tatăl său.

7 Iar în noaptea ceea, până el se ruga, Satana i s-a arătat în formă de om, zicându-i: "Tu de multe ori ai mers cu tatăl tău şi ai adus oferte şi ai postit şi te-ai rugat; de aceea te voi ucide şi te voi şterge de pe lumea aceasta."

8 Dar Abel s-a rugat şi mai departe la Dumnezeu şi l-a alungat pe Satana de la el şi n-a crezut diavolului. Apoi când s-a făcut de ziuă, i s-a arătat un înger al lui Dumnezeu care i-a zis: "Pentru scurt timp ai dat ascultare lui Dumnezeu, te-ai rugat şi postit şi ai adus oferte. Căci iată Domnul ţi-a primit rugăciunile tale. Să nu-ţi fie frică de acea arătare care ţi-a apărut ţie aseară, care te-a blestemat cu moartea." Apoi îngeru s-a depărtat de la el.

9 Şi făcându-se de ziuă, Abel a venit la Adam şi Eva şi le-a spus despre viziunea sa. Dar ei când au auzit le-a părut foarte rău, însă nu i-au zis lui nimica, ci doar l-au liniştit.

10 Dar în ceea ce-l priveşte pe Cain cel dur, Satana i s-a arătat şi a venit noaptea la el, spunându-i: "Se pare că Adam şi Eva mai mult îl iubesc pe fratele tău Abel, decât pe tine şi vor să-l însoare cu sora ta frumoasă, căci îl iubesc; dar ţie vor să ţi-o dea pe sora lui, că-i mai urâtă, fiindcă ei te urăsc pe tine.

11 De aceea te sfătuiesc să-l omori pe fratele tău, atunci ţie-ţi va rămâne sora ta, care este frumoasă, iar sora lui va fi alungată."

12 Şi s-a depărtat Satana de la el. Însă răutatea sa a rămas în inima lui Cain, care a căutat de multe ori să-l omoare pe fratele său.

Share on Twitter Share on Facebook