Cap. LXVII

1 Dar când a văzut Adam că fratele cel mai vârsnic îl urăşte pe cel mai tânăr, el a încercat să-i umilească inima lui, zicând către Cain: "Fiule, ia-ţi din fructele din roadele tale şi adu-i lui Dumnezeu ofertă din partea ta, ca să-ţi ierte slăbiciunile şi păcatele tale."

2 Şi către Abel a zis: "Şi tu ia-ţi din roadele tale şi fă ofertă lui Dumnezeu ca să-ţi ierte ale tale slăbiciuni şi păcate."

3 Atunci Abel a dat ascultare tatălui său şi a adus ofertă bună lui Dumnezeu, spunând tatălui său, Adam: "Vino cu mine ca să-mi arăţi cum să aduc oferta."

4 Şi au plecat Adam şi Eva cu el şi i-au arătat cum să-şi aducă oferta pe altar. Apoi s-au ridicat şi s-au rugat, ca Dumnezeu să accepte prinosul lui Abel.

5 Şi Dumnezeu a privit peste Abel şi a acceptat-o; şi a plăcut mai mult lui Dumnezeu, căci el cu o inimă bună şi cu trupul curat a adus-o. Căci n-a fost viclenie în inima lui.

6 Apoi au coborât de pe altar şi au venit la peştera lor. Abel a adus ofertă lui Dumnezeu de trei ori pe săptămână, după cum a făcut şi Adam tatăl său.

7 Însă Cain n-a avut plăcere să aducă oferta; ci cu multă mânie din partea tatălui său, el a adus prima sa ofertă. Când a adus oferta, ochii lui au dorit acel prinos şi a luat pe cel mai mic miel şi l-a jertfit, dar din cauza lăcomiei, nici pe acela n-a voit să-l aducă.

8 De aceea Dumnezeu, n-a acceptat oferta lui, căci inima sa a fost plină de răutate.

9 Şi aşa au trăit ei toţi la un loc, în peştera în care Eva a născut, până la vârsta lui Cain de cinsprăzece ani, iar a lui Abel de doisprăzece ani.