Cap. XII

1 Atunci s-au lovit în piept şi el şi Eva şi au jelit toată noaptea, până nu au căzut jos, suspinând pe parcursul nopţi în Miazia.

2 Şi s-a lovit pe sine Adam şi s-a aruncat jos, remuşcat de dureri din cauza întunericului şi a stat acolo întins, de parcă ar fi mort.

3 Dar Eva auzind zbuciumarea lui când a căzut la pământ; şi l-a căutat cu mâinile şi l-a găsit jos.

4 Atunci s-a temut să mai rămână cu el.

5 Însă Domnul cel milostiv, a privit spre moartea lui Adam şi spre tăcerea Evei de frica întunericului.

6 Şi Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Adam şi l-a ridicat din moarte sa şi i-a deschis gura Evei, ca să poată vorbi.

7 Apoi Adam sculându-se de jos, a spus: "Dumnezeule, unde s-a îndepărtat lumina de la noi şi a căzut acest întuneric? De ce ne-ai lăsat în acest întuneric? De ce ne provoci asemenea plăgi nouă?

8 Şi această întunecime, din ce păcat a venit peste noi? Căci este aşa de întuneric că nici nu ne putem vedea.

9 Căci am fost aşa multă vreme în grădină, unde n-am văzut, nici n-am ştiut de întuneric. Eu nu m-am ascuns de Eva, nici ea de mine, ca să nu mă vadă; şi nici o întunecime n-a venit peste noi, să ne despartă.

10 Ci am fost amândoi în lumina ce-a strălucitoare. Eu am putut s-o văd pe ea şi ea pe mine. Dar de când am venit în această peşteră, întunericul s-a lăsat asupra noastră şi ne-a despărţit; eu nu o văd pe ea şi ea nu mă vede pe mine.

11 Doamne, oare Tu ne-ai pedepsit în felul acesta?"