Cap. XI

1 Atunci Adam şi Eva au simţit setea şi arşiţa şi jalea.

2 Şi Adam a zis Evei: "Noi nu vom bea din apa aceasta chiar dacă vom muri. Căci această apă când va pătrunde în noi, va spori pedepsele noastre şi ale fiilor noştri, care vor veni după noi."

3 Şi ambi au plecat de la apă şi n-au băut deloc, ci au intrat în peştera Comorilor.

4 Însă acolo, Adam n-a putut s-o vadă pe Eva, auzind doar zgomotele pe care le făcea ea. Şi nici ea n-a putut să-l vadă pe Adam, ci doar zgomotul produs de el.

5 Atunci Adam a plâns cu durere mare şi s-a bătut pe piept şi sculându-se în picioare, a întrebat-o pe Eva: "Unde eşti tu?"

6 Iar ea a răspuns: "Sânt aici, stau în întunericul acesta."

7 Iar el i-a răspuns: "Îţi aduci aminte de strălucirea în care am trăit, până eram în grădină?

8 Adu-ţi aminte Eva, de slava noastră din grădină. Aminteşte-ţi de pomii care ne-au ţinut umbră, până ne plimbam printre ei.

9 Căci până eram în grădină, nu ştiam nici de noapte, nici de zi. Gândeşte te la Pomul Vieţi, la râul ce izvora din el şi la strălucirea ce se revărsa asupra noastră! Aminteşte-ţi de pomul grădini şi de slavă!

10 Gândeşte-te, gândeşte, la acea grădină în care nu era întuneric.

11 Căci întunericul din peşteră ne-a împrejmuit şi nu ne mai putem vedea unul pe celălalt şi nici frumuseţile acestei lumi."