Cap. XLVII

1 Şi au intrat apoi Adam şi Eva în peşteră, încă tremurând de la focul care i-a pârjolit; şi a zis Adam către Eva: -

2 "Uite, focul ne-a pârjolit în lumea asta; dar cum va fi după ce vom muri, când Satana ne va pedepsi sufletele noastre? Până va veni Dumnezeu şi prin legământul Său să ne scoată de acolo, când va fi cu noi?

3 Atunci Adam şi Eva au intrat în peşteră binecuvântând că au ajuns cu bine; căci văzând flăcari, au crezut că nu vor mai putea să intre acolo.

4 Dar şi după apusul de soare, flăcările în continuu ardeau şi se apropiau de ei în peşteră, aşa că nu au putut dormi în ea. După ce a apus soarele, ei au ieşit afară. Aceasta fiind a patruzeci şi şaptea zi după ieşirea lor din grădină.

5 Apoi au urcat pe vârful dealului de unde se vedea Grădina, ca să doarmă.

6 Şi s-au rugat lui Dumnezeu să le ierte păcatele şi s-au culcat sub vârful de munte. 7 Însă Satana, cel ce urăşte dreptatea, s-a gândit în sine: "Când Dumnezeu i-a promis lui Adam legământul, El îl va scoate de la toate necazurile lui — însă mie nu mi-a promis nimic prin legământ şi pe mine nu mă va scoate de la necazuri. El a promis că va scoate seminţia lui Adam, de la necazuri, şi-i va duce în împărăţia în care o dată am fost şi eu. Îl voi ucide pe Adam;

8 Pământul nu-l va primi şi el va rămâne al meu, iar fiind mort, nu va mai putea să aibă urmaşi să moştenească împărăţia şi ea îmi va rămâne toată mie. Atunci Dumnezeu îmi va da toate mie şi mă va întoarce pe mine şi mulţimea mea la El."