Despre țara amazoanelor și alte cuprinsuri și împărății

Alexandru plecă cu oștile spre țara amazoanelor, și acolo împărățea o muiere peste muieri, iar bărbații erau afară din cetate, și robeau ei muierilor, și le luau dijmă și dări. Și pe împărăteasă o chema Talistrada. Alexandru trimese sol și scrise carte așa :

„Eu Alexandru, împăratul peste toți împărații, scriu ție, împărăteasă Talistradă, sănătate ! Și să știi că am luat împărăția lui Darie și-a lui Por, și pînă la voi am venit cu puterea mea, să-ți zic ție să te închini mie și să-mi trimeți haraci și oaste pe an, și să fii în pace pe moșia ta: iar de nu vei vrea să faci așa, eu voi veni la voi și mult rău vă voi face.“

Talistrada ceti cartea și scrise alta lui Alexandru așa :

„Eu Talistrada, împărăteasa amazoanelor, scriu la marele împărat Alexandru, sănătate ! Și să știi cum ne este viața noastră: noi avem cetatea în ostrov, și noi muierile în ostrov locuim, iar bărbații noștri șed afară și lucrează, și cil agonisesc ei, noi luăm; și vin la noi de șed cu noi treizeci de zile, și atuncea ne mărităm și însurăm, și apoi iar se duc la țară ; iar eu am oaste cincizeci de mii de muieri călărețe cu sulițe, și douăzeci de mii de pedestrașe cu săgeți, și cine vine la noi, ieșim înaintea lor; și ne batem noi cu vrăjmașii noștri și, dacă-i biruim, noi ne întoarcem, iar bărbații noștri ies înaintea noastră și se veselesc. Și acum așa ne pare, să ne batem cu tine și ce va da Dumnezeu ; și să ne aștepți la podgorie, că vom ieși la voi cu război!“

Și trimese cartea lui Alexandru.

Alexandru ceti cartea și scrise altă carte Talistradei :

„Eu Alexandru, împăratul peste toți împărații, scriu ție, Talistradă, sănătate ! Și să știi că am luat toată lumea cu război, iar cu voi de nu mă voi bate, rușine îmi va fi; iar de-ți va fi voia să-ți rămîie ostrovul și cetatea pustii, și voi să pieriți toate, voi ieșiți la podgorie, unde ai zis tu.“

Talistrada ceti cartea și scrise altă carte :

„Marelui împărat Alexandru, sănătate ! Iți dau știre că oarecum înțelesei că te vei bate cu mine : iar eu nu cred că vrei să te bați cu muierile, căci de mă vei bate, nici o cinste nu-ți va fi, iar de te voi bate eu pe tine, mai mare rușine nu vei fi petrecut nicăierea; ci eu te rog pe împărăția-ta să te milostivești spre noi și să ne primești darul ce ți-am trimes, și îți voi trimete haraci și oaste pe an.“

Și trimese lui Alexandru plocon o sută de mii de fete frumoase, tot cu haine roșii și cu cununi de aur pe cap, și tot pe cai albi, și merserâ cu solul lui Alexandru, și se închinară așa, cît se mirară toți de așa fete frumoase. Și stăteau înaintea lui Alexandru. Iar Potolomei era glumeț și grăi lui Alexandru :

— Împărate ! Dacă nu-mi dai altă împărăție, dă-mi aceste fete, să le fiu căpitan, să-mi petrec vremea cu ele.

Alexandru rîse și zise :

— O, dragul meu Potolomei, nu te voi pune căpitan peste ele, iar de îți trebuie una din ele, ia-ți, că-ți va ajunge, și-ți va și rămîne, măcar că ești tu voievod !

Deci rîseră toți, iar Potolomei grăi :

— Împărate ! Mă tem că-ți este mai frică ție decît mie, și mă tem că iar ie vei trimete întregi înapoi.

Alexandru zise :

— Nu-mi este frică de ele, iar așa îmi e voia să le trimet îndărăt, că nouă nu ne trebuiesc fete, că multe femei văduvitu-le-am și cui va trebui afla-și-va jupîneasă și doamnă.

Și de aceasta rîseră mult craii și boierii; și trimeseră fetele îndărăt, și dete Alexandru un steag să-l ducă la Talistrada, și cuvînt să-i trimeată haraci și oaste pe an cîte zece mii de călărețe.

De acolo merse Alexandru la țara mersilor spre Evimitrie-împăratul. El auzi, și se sculă cu ostile lui spre Alexandru, și cu alte limbi păgîne, și făcu război mare, și bătu Alexandru pe Evimitrie, și-l tăiară, și-i sparseră cetatea, și-i prădară țara, și-i luară mult aur și argint, iar limbile cele păgîne fugiră la munți înalți ; iar Alexandru îi goni, iar limbile intrară în munte și fugiră pînă la o peșteră mare. Și îi goni Alexandru cincisprezece zile peste munți, și se întoarse Alexandru îndărăt și stătu la gura muntelui, și puse tabăra acolo și făcu rugăciune cătră Dumnezeu, și îngenunche Alexandru și zise :

— Domnul Dumnezeilor ! Cela ce te odihnești pe heruvimi, și te măresc serafimii, cela ce ai făcut cerul și pămîntul, toate văzutele și nevăzutele, Savaot Dumnezeu, rogu-te eu, robul tău, ascul-tă-mă astăzi pe mine păcătosul, căci cu voia ta biruii pe toți împărații și toată lumea și acum poci să zici tu acestor munți să vie unul cătră altul, să închidă aceste limbi păgîne, să nu mai iasă la lume !

Și într-acel ceas (o, preaminunate Doamne !) veniră munții unul cătră altul, aproape de doisprezece coți, de nu se împreunară. Și văzu Alexandru voia lui Dumnezeu și mulțămi lui Dumnezeu și zise ostașilor să zidească din munte și pînă în munte. Și zidiră cu piatră, și spoiră cu cioaie ¹⁵ și cu aramă, și cu amestecături, cât nu putea arde nici focul, și dinăuntru zidiră cale de șaptesprezece zile, din afară așijderea, și puseră un clopot mare în vîrful muntelui, cu meșteșug : și cînd batea vîntul, el se trăgea singur, și cînta foarte tare, și cînd veneau limbile să iasă la lume, ele auzeau clopotul, și le părea că este Alexandru acolo, și se temeau și fugeau îndărăt la pustie ; și se chemau acele limbi : goți, magoți, agar, axos, divis, xotin, xanarte, xasan, climand, taanii, xeanii, martatin, hohanii, agramantii, amflig, psoglov, faracii, iarați, sisochia, nichienii și lescrătinii. Și așa se spunea, că vor ieși acele limbi în zilele lui Antihrist și se vor închina lui, și vor fi mîncători de creștini cu ovreii și cu țiganii cei păgîni, și vor mînca copiii oamenilor, și părinții se vor uita cu ochii lor cum îi frig și-i mînîncă ; așa vor face acele limbi în zilele lui Antihrist, în trei ani.

Alexandru porni cu oștile în țara Mastridului, și într-acea țară era o cetate intr-un deal înalt și o ținea o împărăteasă, și avea doi feciori, pe nume Candusal și Dorit, și amîndoi erau crai, unul domnea Averidul, altul ținea altă țară și muma lor domnea Amastridul; și acea cetate era minunată, că nu era nici o cetate ca aceea în lume, că era numai din pietre scumpe și nestimate, fără lut și fără var. Și trimese Cleofila un zugrav bun să zugrăvească chipul lui Alexandru, și zugravul aduse împărătesei chipul zugrăvit, și-l ascunse ea într-o cămară mică. Alexandru merse la Mastrid, spre feciorul Cleofilei, la Candusal-craiul. Candusal se spăimîntă de Alexandru, și fugi cu totul la mumă-sa Cleofila ; și-i fu a trece pe la Evagrid, iar Evagrid-împărat auzi că fuge Candusal-craiul și-i ieși înainte cu oaste, și-l bătu și-i luă avuția, și muierea și o fată.

Iar Candusal fugea și plîngea, și se gîndi el să dea prin străjile lui Alexandru, și dete și-l prinseră străjile, și-l duseră la Alexandru ; iar Alexandru auzi că aduc pe feciorul Cleofilei, și după ce-l duseră la Alexandru, el chemă pe voievozi și puse pe Antioh în scaunul lui, iar Alexandru sta cu alți voievozi în vorbe ; și aduseră pe feciorul Cleofilei, și se închină la Antioh. El întrebă :

— Ce om ești, de unde ești și cum te chiamă ?

El zise :

— Alexandre-împărate ! Eu sînt ca omul acela ce fugea de un leu, și se sui într-un copac ca să scape de moarte, iar cînd căută pe copaci în sus, deasupra lui văzu un șarpe pogorîndu-se la el să-l mînînce ; și căuta să fugă în jos și sta leul la rădăcina copacului; iar copacul era pe malul unei ape, și vru să saie în apă, și văzu în apă un crocodil căscînd gura, ca, cum va sări din copac, să-l înghită : așa mi se întîmplă și mie astăzi. De frica ta fugii, și Evagrid mă lovi, și-mi luă avuția fata mea, și de el scăpai și prin străjile împărăției-tale dădui, și mă prinseră, și mă aduseră la împărăția-ta: și sînt feciorul Cleofilei, și mă chiamă Candusal.

Alexandru zise :

— De vreme ce ai văzut fața mea nu vei pieri, și-ți voi da pe Antioh-voievodul cu oaste să meargă cu tine la Evagrid-împăratul și-ți vor scoate pe fiii tăi, și muierea, și tot ce-ți va fi luat.

Atuncea Candusal sărută picioarele lui Alexandru și zise :

— O, Alexandre-împărate ! Pentru aceea te-a pus Dumnezeu împărat a toată lumea, căci ești milostiv spre greșiții tăi !

Alexandru chemă pe Antioh și-l învăță ca pe o slugă și-i zise :

— Pas, Antiohe, cu acest crai, să iei oaste o sută de mii, să te bați cu Evagrid, și să iei țara și să scoți muierea acestui crai, și ce va fi luat să-i dea, și dacă vei veni, eu te voi mîna cu acest crai sol la mumă-sa.

Și se închinară lui Alexandru și-și luară ziua bună, și luară oaste și se duseră la Evagrid-împăratul. Iar Evagrid-împăratul îi ieși înainte cu oaste, și-l lovi foarte tare, și-l bătu Antioh degrab’. Și-i sparse oastea și-i pradă țara, și scoase muierea lui Candusal și feciorii, și tot ce-i luase Evagrid Și trimese Candusal muierea la mumă-sa Cleofila și el merse cu Alexandru la tabără, și se închinară cu slujbă la Antioh, și zise Antioh :

— Păsați acum amîndoi la mumă-ta, Cleofila-împărăteasa, și-i spuneți să se închine mie și să-mi trimeată haraci și oaste pe an, și de nu va vrea așa, eu voi veni cu toată sila mea și o voi bate. și-i voi prăda țara, și voi sparge cetatea, și-și va pierde feciorii și scaunul ei !

Și se închinară și-și luară ziua bună, și se prinse Antioh frate cu Candusal, și plecă Antioh sol la Cleofila-împărăteasa ; și merseră trei zile. Și zise Candusal :

— Frate Antioh ! Drept acest loc este o peșteră, și zic oamenii că se muncesc în ea Dumnezeii elinești și împărații.

Antioh zise :

— Rogu-te, frate, spune-mi unde-i, să ne abatem să vedem !

Și se abătură, și zise Antioh :

— Să știi, frate, că voi să intru în peșteră să văd.

Candusal zise :

— Nu intra, frate, că nu știi ce se va întîmpla, că au intrat și alții și n-au mai ieșit, și care au ieșit încă au ieșit nebuni ! Nu intra, frate, rogu-te ; că de ți se va întîmpla moartea acolo, eu unde voi scăpa de Alexandru ? Va zice că te-am ucis eu.

Antioh răspunse :

— Nu griji tu de asta !

Și intră în peșteră, și merse și dete de o lumină frumoasă, și-l întîmpinară doi draci ducînd un mugure pe o prăjină și ziseră :

— Vezi ce se află pe la noi ?

Și mai merse înainte și văzu doi draci ducînd o găoace de nucă într-o prăjină ; și mai merse mai înainte, și-i ieșiră înainte două gadini cu obrazele ce lei, și se spăimîntă Antioh și se rugă lui Savaot Dumnezeu, și fu fără frică ; și merse mai înainte și văzu pe Dumnezeii elinești muncindu-i doi draci, pe Apolon și Amon, și văzu oameni mulți legați, și văzu niște șerpi, și sub șerpi gîlceavă multă și urlete mari ; și merse mai înainte, și văzu pe Sahnos-împăratul legat, și zise acesta :

— Eu sînt Sahnos-împărat, ce eram împărat a toată lumea, și vrusei ca să merg pînă la rai și mă uciseră oamenii sălbatici, și vei fi văzut obrazul meu într-un stîlp de piatră !

Alexandru zise :

— Spune-mi, acei oameni legați ce oameni sînt ?

El zise :

— Fost-au toți oameni ca și tine și pentru trufia si mărirea lor ei se muncesc aici pînă la al șaptelea veac, apoi vor merge la tartar în veci netrecuți.

Iar Alexandru zise :

— Dară acele gadini cu obrazele de leu, ce sînt acelea ?

El zise :

— Aceia au fost domni și boieri nemilostivi, pentru aceea i-a făcut Dumnezeu cu obrazele de leu, și se vor munci în veci.

Și iar întrebă Alexandru :

— Iar acolo unde erau șerpi mulți, ce este acolo ?

Sahnos zise :

— Acolo stau sufletele păcătoșilor, și se muncesc. Ci mergi, Alexandre, înainte că vei vedea și pe socrul tău Darie și pe Por-împăratul !

Și merse Alexandru înainte și văzu pe Darie legat ; și cînd îl văzu Darie, începu a plînge și zise :

— O, Alexandre ! Au și tu ai venit aici ?

El zise :

— N-am venit să locuiesc cu voi aici, ci să văd, și iar mă voi duce de la voi !

Și zise Darie :

— O, preaînțelepte Alexandre ! Cum îți dete Dumnezeu să vezi toate, cele văzute și nevăzute ! Și spune-mi, fătul meu, cum locuiești cu fata mea Ru.xandra ? Și cum petreci cu persienii ? Și cum cinstești pe soacra ta ?

Alexandru zise :

— Nu te îngriji de vii, ci te îngrijește de morți, iar fata ta este împărăteasă a toată lumea și soacra mea îmi este mamă, iar Persia petrece cu mine ca și cu tine !

Darie zise :

— Mergi, Alexandre, înainte că vei găsi pe Por, legat în verigi de fier.

Și zise Alexandru :

— O, mare Por-împărate, cum te potriveai lui Dumnezeu, iar acum ești legat în iad.

Iar Por zise :

— Așa se vor munci toți împărații și domnii pămîntului, și tu să te păzești să nu te potrivești lui Dumnezeu, că și tu vei veni aci !

Și de acolo se întoarse și ieși afară, și găsi pe Candusal plîngînd, și dacă-l văzu îl apucă în brațe și-l sărută dulce, și-i zise :

— O, dragul meu Alexandru! Dar cum de zăboviși atîta, că eu rău mă spăimîntai ?! Ci mulțumesc lui Dumnezeu că ești sănătos.

Și purceseră, și zise Candusal :

— Spune-mi, ce-ai văzut în peșteră ?

Și răspunse Alexandru :

— Văzui doi draci ducînd o nucă într-un loc și ziseră acei draci că este munca sufletelor acolo.

Și spuse toate cîte văzuse, și merseră și sosiră la Cleofila-împărăteasa. Iar ea auzi că vine sol de ia Alexandru cu feciorul ei Candusal și se împodobi și-și puse stema în cap, care era tot cu pietre nestimate, și ieși cu boieri și cu vlădici, și era acea împărăteasă frumoasă : și se întîmpină cu solul și cu fiul său Candusal, și dacă văzu Alexandru-impăratul pe Cleofila, îi păru că este mumă-sa Olimpiada, și se sărutară amîndoi dulce și merse ia cetate, și descălecă Alexandru de pe cal, și-l ospătă intr-acea zi. Iar a doua zi luă împărăteasa pe Alexandru de mînă, și-l băgă într-o casă tot cu aur învălită, și cu mărgărintar împodobită, și scaunele tot de aur, și masa de diamant piatră, și pe masă pahare de antrax, și de smarand, și de safir, și de porfiragda, și de hrisodat și de cristal, și intr-acea casă curgea o apă mică și dulce ca zaharul, și frumoasă ca aurul, și-l băgă într-altă casă, și era tot cu pietre nestimate, și cu mărgă-rintar împodobită, și lumina ca soarele. Și de acolo intrară într-altă casă, și era cioplită de lemn ce se chiamă ivansa și alt lemn ce se chiamă maisapi, și acel lemn nici focul nu-l arde ; și intrară într-altă casă de lemn de bulica și de ivanit, și de hiparos, și era pusă în măiestrie, pe niște fuse, și începură casele a se învîrti și a se sui în sus, și iar a se pogorî în jos ; și dacă văzu Alexandru așa, mult se miră și zise :

— Oh, împărăteasă, acest lucru ar trebui să fie la Alexandru-împăratul.

Ea zise :

— Bine zici, Alexandre, să fie la tine acest lucru, ci va fi la mine ca și la tine.

Alexandru zise :

— Nu sînt eu Alexandru, ci mă chiamă Antioh.

Împărăteasa zise :

— Ce-ți grăii eu că tu ești Alexandru ?

Și-l luă de mână și-l băgă într-o casă mică, și acolo era zugrăvit chipul lui Alexandru și zise ea :

— Caută aci de vezi cine e zugrăvit. Și zise împărăteasa : Alexandre, cum ai vrut intrat-ai ! Iar cum vei vrea nu vei ieși.

Iar Alexandru răcni ca un leu și-și schimbă fața și-și apucă hangerul, și o luă de mână și zise Alexandru :

— Eu voi ieși de aci sau nu voi ieși, iar tu nu vei mai ieși de aci ; iar eu voi ieși și pe feciorii tăi junghia-voi și voi pieri cu ei ; și oștile mele casele tale vor sparge pînă în pămînt, și țara toată îți vor prăda.

Iar împărăteasa strînse pe Alexandru în brațe și zise :

— Nu te teme, nici te spăimînta, că nu sînt eu așa nebună cum ți se pare ție, că cel ce te va ucide pe tine fi-va dușman a toată lumea, că pentru tine stă toată lumea în pace, și capul tău este peste toate capetele, și un păr din capul tău plătește toată lumea ; ci eu voi să te încerc ca și mama ta Olimpiada, să nu te mai faci sol, că vezi că se află oameni de te cunosc ; și eu voi să-mi fii fecior de astăzi înainte, și eu feciorilor mei nu te voi spune, ci te voi cinsti ca pe un împărat și eu îți voi da haraci pe zece ani, și să aibi viață bună cu feciorii mei !

Atunci Alexandru sărută pe împărăteasă și zise :

— Mamă să-mi fii de astăzi înainte.

Într-acest ceas sosi și fiul ei Dorit bătut de oștile lui Alexandru ; și scăpase singur, și fugise la mumă-sa și auzi că a venit sol de la Alexandru, Antioh-voievodul, și era mînios pe Alexandru și pentru că ucisese pe socru-său Por-împăratul. Cum sosi, începu a-l căuta pe sol să-l taie, și auzi mamă-sa de aceasta, și-l închise pe Alexandru într-o casă, și ea ieși afară de se întîmpină cu fiul ei la ușă, și-l luă în brațe, și-i zise :

— Ei, dragul meu Dorit, nu trebuiește să tai solii lui Alexandru, că el a scos pe muierea frăține-tău și pe coconi din robia lui Evagrid-împăratul și i-a trimes la mine cu cinste, și cu sol prea-credincios, cu Antioh-voievodul !

El zise :

— Alexandru ucise o sută de mii de oameni, iar tu nu mă lași să ucid pe un om de-ai lui ?

Iar muierea lui Candusal alergă la bărbatul ei și spuse că vrea Dox-it să taie pe sol; și alergă în grabă Candusal și găsi pe Dorit cu sabia scoasă, țiindu-l mumă-sa în brațe ; și-l lovi cu palma peste ochi, și-i luă sabia din mînă, și zise :

— Nevrednice ! Tu vrei să tai pe solul lui Alexandru, iar el de va apuca sabia, o sută ca tine îi va tăia !

Și mult îi sudui ; și merse Cleofila și scoase pe Alexandru afară și-i împăcă, și se sărutară, și zise Alexandru :

— De-ar ști Alexandru-împărat că taie Cleofila solii, n-ar fi trimes sol la dînsa ; dar de m-ai fi tăiat, tu unde ai fi scăpat de Alexandru ? Nici în pîntecele maicii tale, nici în toată lumea !

Deci se cinstiră, și dărui Cleofila lui Alexandru stema ei fără de preț, și-i dete sabie de iachind-îier, și-i dete o sută de care de galbini haraci pe zece ani. El nu vru să ia, iar Cleofila zise :

— Ia-i, că te vor pricepe feciorii mei ! Și-l luă de grumazi și-l sărută, și zise : Oh, dragul meu Alexandre ! Vrere-aș să te aibi bine cu feciorii mei !

Și iară-l sărută, și trimese feciorii amîndoi cu el, și cu haraci pe zece ani, și-l duseră pînă în tabără, și-l întîmpină Potolomei și Filon, și Antioh, și se sărutară dulce, și ziseră :

— O, dragul nostru împărat Alexandre ! Pentru ce-ți pui capul pentru un păr din cap ? Și pentru ce tulburi toată lumea cu capul tău ? Căci pieri-vei în țări străine ! Să nu mai faci aceasta, să te mai faci sol.

Iar feciorii Cleofilei văzură pe Alexandru șezînd în jeț și grăiră :

— Dacă tu ești Alexandru, noi sîntem morți astăzi !

Alexandru zise :

— Nu veți muri, din pricina mamei voastre Cleofila, și pentru mintea ei, și pentru cinstea ei; ci vă luați haraciul de-l duceți la muma voastră că ea mi-a dat zilele astăzi.

Și îi cinsti și se întoarseră înapoi, și le dete țările lor, și domniile prin țările lor, și ei se întoarseră la mama lor Cleofila. Alexandru făcu acolo ospăț mare, și se veseliră mult și spuse Alexandru ce văzuse la iad și cîte petrecuse la Cleofila, și ce văzuse la dînsa.