Nașterea și copilăria lui Alexandru

Ceasul nașterii veni, și împărăteasa chemă pe Netinav și-i zise :

— Ceasul nașterii a sosit.

Și căută Netinav în stele și zise :

— Să ții puțintel, să nu naști, că este ceas rău planetele nu s-au tocmit pe stare, și crugul stă pe lună și zodiile n-au purces, și stelele stau pe loc, și de vei naște acum, vei naște om prost ca și alți oameni.

Și ținu puțintel pînă stătură planetele pe tocmeală și născu fiu, și zise :

— Să-i punem numele Alexandru.

Și s-a născut feciorul în luna lui martie a douăprezecea zi, și-l luă moașa și-l duse la biserica lui Amon și Apolon Dumnezei și-l binecuvîntară preoții și-i puseră numele Alexandru. Grecește așa se chiamă, iară românește mare, ales, că era mai ales decît toți.

Iară Filip-craiul venea de la oaste, de la Darie-împărat; și într-o noapte văzu în vis ; și ieși din cort, se așeză dinaintea cortului, și chemă pe Aristotel, și-i spuse visul zicînd :

— Văzut-am astă-noapte în vis că mi-a adus Amon Dumnezeu un fecior mic.

Și filosoful i-a răspuns :

— Bucură-te, Filipe, că ai dobîndit fiu din Olimpiada !

Și vorbind el astfel, sosi un vultur mare și trecu peste Filip, și-și lăsă oul în poala lui Filip ; iară craiul se sperie și sări de pe scaun, și oul îi căzu jos din poală, și crăpă oul și ieși un șarpe mic din el, și înconjură oul, și cînd vru să intre îndărăt, muri la gura oului. Aristotel zise :

— Craiule Filipe ! Să știi că visul tău se va izbîndi, că acel ou este pâmîntul, iară șarpele cel mic este fiul tău, și va lua lumea toată și la moșia lui nu va mai merge.

Într-aceea sosiră boierii de la Olimpiada și spuseră lui Filip că a născut împărăteasa fiu ; și se veseli Filip-craiul, și purceseră spre Macedonia. Și cum s-a apropiat, ieșiră înainte-i toți boierii cu daruri și cu fiul, și se închinară înaintea lui Filip-craiul; iară lui Filip bine-i păru de fiu, și-l luă în brațe și-l binecuvîntă, și zise fiului :

— Bucură-te, al doilea Iosif preafrumoase !

Și au înțeles craii, și Eraclie-împărat. Și-l luă și Aristotel pe Alexandru în brațe, și-l binecuvîntă și zise :

— Să fie mâna ta peste împărații din lume.

Și merse la Filipus cetate și mult se veseli craiul.

Iară Filip-craiul chemă pe Aristotel, și-i zise :

— Dascăle Aristotel, să-l iei pe Alexandru meu să-l înveți cartea și filosofia ta, și înțelepciunea ta.

Și-l luă Aristotel și-l învăță carte, într-un an Psaltirea și Psalmii; și se mirau voinicii de el, cum învăța așa de iute și bine.

Într-o zi se duse Netinav la Olimpiada și zise :

—Împărăteasă Olimpiado ! Să spui lui Alexandru să vie la mine, să-l învăț filosofia mea. Să vie sara la mine să-l învăț cursul planetelor, starea crugului, umbletul zodiilor, numerile, temeliile și cetirea stelelor.

Olimpiadei îi plăcu aceasta și chemă pe Alexandru și-i zise :

— Fătul meu Alexandre, iată acest filosof foarte mare, și cetitor de stele, și știutor de planete și de crugul cerului, și mi-ar fi voia să înveți. Și mai zise mumă-sa : Sărută mîna lui Netinav.

Și Netinav încă sărută pe Alexandru. Iară Olimpiada zise :

— Șezi, dascăle, și primește al tău la tine !

Și vorba asta nu o pricepu Alexandru. Netinav zise :

— Să vie Alexandru sara la mine și ziua la Aristotel ; la mine noaptea, ca să-l învăț cetitor de stele, și umbletul planetelor și zodiile cerului.

Și așa mergea Alexandru pînă la amiazi la Aristotel filosoful la învățătură, iar în desară mergea la Netinav-împăratul; și învăță șapte ani filosofia lui Aristotel și a lui Netinav, mîndria Eghipetului.

Într-o zi strînse Aristotel două sute de coconi de vîrsta lui Alexandru și puse pe Alexandru peste o sută, și pe Potolomei peste altă sută, să ispitească norocul lui Alexandru : și făcu și tocmi două oști ; și se loviră cu suliți de trestii, și se tăiară cu săbii de lemn, și bătu Alexandru pe Potolomei, și sparse oastea lui Alexandru pe oastea lui Potolomei. Iară Aristotel privea din foișor, și zise :

— O, dragul meu Alexandre ! De vei fi tu împărat, ce bine îmi vei face ?

Alexandru zise :

— Nu trebuiește a făgădui darul pînă ce nu-l va da Dumnezeu, iară vița de la par nu se depărtează.

Iară într-o zi se sui Alexandru cu Netinav într-un foișor înalt, după ce învățase toată filosofia lui pe tablă. Și zise Alexandru :

— Dascăle, toate m-ai învățat și toate le știi bine. Acum să-mi spui de la cine îți va fi moartea. Știi tu cum vei muri ?

Netinav zise :

— Știu, de mâna unui fecior al meu voi muri. Alexandru gândi : „Fecior n-are : vedea-voi eu frica lui”. Și-l împinse din foișor jos. Atunci grăi Netinav:

— Oh ! oh ! sufletul meu Alexandre ! Vezi, spusu-ți-am eu că voi muri de mîna unui fecior al meu ; și tu mie îmi ești fecior și nimeni n-a știut, fără numai Olimpiada. Deci eu mor, și sufletul meu merge la iad, unde au mers toți dumnezeii elinești.

Și Netinav muri ; iară Alexandru, auzind aceste cuvinte, se spăimîntă și se pogorî din foișor jos, și se duse la mumă-sa, si-i spuse ce făcuse cu Netinav. Mumă-sa, auzind, s-a spăimîntat. Alexandru întrebă pe mumă-sa :

— Îmi este mie tată ?

Iară mumă-sa răspunse:

— Da, îți este tată.

Și-l îngropară cu cinste ; și de aceasta Filip n-a știut. Și astfel se sfîrși Netinav al Eghipetului.