Luna

După ce s-a făcut lumea, a fost Sfântul Soare şapte ani singur. Luna încă nu era.

Hai, Doamne, zice dracul şi-om face să vadă oamenii şi noaptea.

Haide, zice Dumnezeu. Mergi înapoi în pământ şi-mi adă de unde ai adus piatră de cea scumpă, adă-mi cremene şi argint.

Îndată le-a venit şi la oameni ştire că are să le dea Dumnezeu Luna. Necuratul a adus ce-a trebuit, dară Dumnezeu nu a vrut s-o facă de faţă cu dânsul.

Acu ce să mai fac? Întreabă Necuratul.

Ia şi te du, zice Dumnezeu şi zideşte iadul; zideşte-l bine împrejur şi-l acoperă cu uşi de fier pe deasupra.

Diavolul s-a dus. Dumnezeu a scăpărat şi-a făcut Luna: un om. Şi-a făcut drumuşor de argint pe amândouă părţile, cu pomi şi i-a zis să se ducă.

Du-te, zise Dumnezeu, pe drumuşorul ista, până ce-l ajunge la casa Soarelui, căci tu eşti lui de ajutor. Dar să potriveşti că cu atâta şi atâta tot în urma lui să te ţii; numai către sfârşit, ai să te mai apropii şi apoi iar ai să te depărtezi, iar mersul acesta îl vei ţine una, până în vecii vecilor, după cum ţi-l hotărăsc eu acum.

Soarele acuma ştia. Dimineaţa când s-a sculat, a spus femeii sale:

Caută că în locul meu îndată are să-mi vie tovarăşul, să găsească toate pregătite, ca şi pentru mine.

Luna a venit la casa Soarelui şi după ce s-a hodinit, a pornit să-şi facă lucrul şi o dată cu seara s-a arătat plină la răsărit. Oamenii s-au bucurat că au lumină, iar dracul şi mai tare s-a bucurat.

De acum, zice el, au să poată lucra oamenii şi noaptea!

Ba n-a fi aşa, zice Dumnezeu, căci numai o jumătate de Lună se va vedea noaptea, iar jumătate nu.

Căci Luna e om; la început mititel ca şi copilul şi apoi tot creşte, aripile îi cresc împrejur, până ce e rotund. Apoi începe iară a îmbătrâni şi a se face tot mai mic, aripile i se taie, până ce rămâne ca degetul şi iar se naşte din nou.

Pe Lună o ridică numai şapte draci. La Lună ei se duc cu bucurie, căci ea e rece; aripile îi sunt numai de piatră scumpă şi Luna are argint, nu aur ca Soarele. De aceea Soarele e aşa fierbinte, căci aripile îi sunt de foc. Balaurii sau vârcolacii o mănâncă pe Lună, îi ciuntesc aripile, că se face în toată lunea mică. Balaurii fac şi piatra cea scumpă.

Share on Twitter Share on Facebook