Sfântul Ilie Pălie

Diavolul după ce a făcut cu Dumnezeu lumea, i-a spus lui Dumnezeu:

Tu ai norod, oameni, dar eu sunt singur.

Dumnezeu l-a dus la apă şi i-a arătat cum să moaie mâna şi să stropească, să-şi facă draci. El a făcut aşa de mulţi, că nu încăpeau.

De-amu, zice el lui Dumnezeu, avem să ne batem, avem să ţinem bătaie amândoi.

Ne-om bate.

Dar sfinţi încă nu avea Dumnezeu, căci încă nu se dăduse nimeni la muncă. A chemat tot norodul şi le-a spus că cineva trebuie de bunăvoie să se arunce în mare, pentru ca să fie sfânt, să se poată lupta cu diavolul, căci altfel cu toţii sunt pierduţi.

Care e mai urât din voi să se arunce, a zis Dumnezeu. Oamenii nu se dau, toţi ziceau că-s frumoşi. Iată că vine o trăsură cu patru cai, cu-n boier. Era Sfântul Ilie; şi întreabă, ce stau oamenii toţi adunaţi? Dumnezeu îi spune.

Mă arunc eu, zice Ilie, cu trăsură, cu cai, cu tot.

Şi a poruncit la vizitiu să lege ochii la cai. Vizitiul după ce a legat, zice:

Eu de dumneata nu mă las, dacă te arunci dumneata, mă arunc şi eu!

S-au aruncat în mare şi Dumnezeu a dat să se facă înaintea lor drum până în cer; nu s-au înecat. Şi i-a dat lui Sfântul Ilie sabia şi.

Legende cosmogonice tunul şi când a pornit asupra diavolilor, pe toţi i-a omorât. Unii au rămas în cer de atunci, spânzuraţi cu capul în jos şi cu picioarele în sus; de aceea se zice că nu e bine să te uiţi când cade vreo stea din cer, căci stelele acelea sunt diavolii cei spânzuraţi, cad pe pământ.

Apoi Sfântul Ilie i-a luat diavolului coroana, căci avea o coroană tare frumoasă şi avea douăzeci şi patru de aripi, dar i le-a tăiat cu sabia.

Când fulgeră în cer, Sfântul Ilie dă cu sabia, iar când tună, atunci Pălie, vizitiul lui, arde cu tunul. De atunci întruna sunt la un loc.

Share on Twitter Share on Facebook