Sfârşitul lumii şi anii diavolului

Când a făcut lumea, Dumnezeu a spus diavolului ca să facă el pământul şi casa, căci Dumnezeu va face pe om şi pentru lucrul lui, îl va pune în scaun. Dar cum nu s-a putut să fie decât un tată la copii, tot astfel nu s-a putut să fie decât un Dumnezeu pe lume.

Diavolul, de ciudă că nu l-a pus împărat, a făcut o fântână ca să-l închidă pe Domnul Cristos, când va veni; căci el vroia să fie singur pe lume stăpânitor, nu-l era destul că lua şi pe vinovaţi şi pe cei nevinovaţi şi-l muncea în iad, că amu nu mai încăpeau. Când s-a coborât Domnul Cristos în iad, el i-a zis să intre în fântână. Dumnezeu a suflat şi l-a închis. Diavolul a început a răcni:

        — Tu m-ai închis aicea, eu n-am parte la jumătate de împărăţie pe lume ca şi tine?

        — Vei avea, zice Dumnezeu, dară tocmai la sfârşitul lumii; atunci treizeci de ani întregi ai să fii numai tu stăpân.

Ş-a deschis Dumnezeu iadul şi au ieşit la suflete şapte zile şi şapte nopţi necontenit, până s-a deşertat. Şi amu-l iadul gol. El s-a mâniat ş-a început a striga:

        — Cum, cei buni ţi i-ai luat toţi ţie şi mie ai să-mi laşi numai calicii?

        — N-ai grijă, a zis Dumnezeu, că toţi cei mari, toţi vornicii şi bogătaşii au să fie ai tăi şi cei săraci ai mei! (că vornicii înşală şi bogaţii sunt fudui şi nemilostivi.)