Cetatea Neamţului

Despre întemeierea Cetăţii Neamţului, spun bătrânii că, înainte de Ştefan-Vodă, cu mult înainte, au venit nişte nemţi pe-aici ş-au silit pe oameni de le-au cărat piatră şi le-au clădit cetatea.

Şi aşa de mult ce i-au necăjit pe oameni nemţii ceia, c-au rămas oamenii săraci lipiţi pământului, pierindu-le vitele cărând la piatră şi, după ce s-au mântuit boii şi caii, au pus şi vacile la jug.

Când s-a mântuit cetatea, rămăsese în împrejurimile acestea numai un bou fără coarne şi o vacă fără coadă.

Mai târziu s-au sculat oamenii de-au alungat pe nemţi şi le-au dărâmat cetatea, dar venind Ştefan în scaunul Moldovei a clădit-o iarăşi.

Ştefan n-a mai chinuit lumea ca nemţii ceia, că el a fost om mare, bun şi sfânt, cum n-a mai fost pe faţa pământului.

Am auzit că-n cetatea Neamţului erau case domneşti şi biserică, dar acum nu se mai cunoaşte nimica.

Şi-n mijlocul ogrăzii din cetate era o fântână adâncă tare. Te co-borai cu găleata până la jumătate şi de-acolo puteai intra într-o hrubă care răspundea în fântână şi prin hruba aceea mergeai, mergeai şi ieşeai la capătul muntelui, de ceea parte, în pădure, spre Oglinzi, după cum se ştie c-au fost de la cetate şi până-n Târgu Neamţ.

Am apucat şi eu pe un boier, unul Belibou; avea a-şi face un han; curţile cele vechi, zicea că nu-s la modă. Şi a început a căra piatră de la cetate.

Dărâmau zidurile aici şi pietrarii îi zideau în târg han şi curţi noi.

Nu zicea nimeni nimic. Ce să zică? Boierul, boier mare, ce să-l faci? Cum să te pui cu dânsul?

Până ce-a dat Dumnezeu şi s-a sculat alt boier, care acu era sărac şi umbla aşa, bezmetic; îi zicea Alexandru Nebunul!

S-a sculat şi pe jos a pornit la Iaşi, la domnie.

Mânca pâine şi bea apă la şipote, pe marginea drumului.

Şi până ce n-a răzbit la vodă nu s-a lăsat.

Pe-atunci era domnitor, la Iaşi, Grigore-Vodă cel frumos.

A zis boierul acela, Alexandru Nebunul, către vodă:

—  Măria ta, păcat să se dărâme cetăţile bătrâneşti şi să-şi facă nevrednicii de azi crâşme din ele!

Ş-a căzut în genunchi.

Şi când s-a întors „nebunul” la cei cuminţi, avea hârtie la mână, de la domnie, către isprăvnicie. Şi s-a înfăţişat la ispravnic ş-a zis:

Uite porunca să iasă oamenii din toate satele dimprejurul cetăţii, cu câte trei nuiele şi cu câte-un par şi să-ngrădească cetatea! Şi de azi înainte, piatră de zidit crâşme şi curţi boiereşti să nu se mai ridice.

Au ieşit oamenii cu nuiele şi cu pari ş-au îngrădit cetatea, dar pe urmă au venit vremuri noi. Şi s-a stricat gardul.