Cum a făcut Dumnezeu ciocănitoarea

A fost odată ca niciodată, căci dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Şi ce voi să vă povestesc, este de mult, de pe când oamenii nu erau înrăutăţiţi cum sunt astăzi şi nu ştiau ce va să zică a face rău, nici duşmani nu erau unul asupra altuia, de pe când umblau şoareci călare pe pisici şi lupii se îmbrăţişau cu mieluşeii, sărutându-se frăţeşte.

Pe vremea aceea, Dumnezeu nu se ascundea de oameni, ci umbla pe pământ, totdeauna întovărăşit de Sfântu Petre, împărţind oamenilor mila şi darurile sale. Nici Sfântu Petru nu se lăsa mai jos decât Dumnezeu şi-l ajuta în operele sale. Un lucru însă nu plăcea lui Sfântu Petru: insectele cele mici, ce se târau pe pământ, i se suiau sus pe picioare şi-l înţepau, îl gâdilau, necăjindu-l rău.

Doamne, zise într-o zi Sfântu Petru, toate le-ai făcut bune şi cu multă iscusinţă pe acest pământ, numai un lucru, nu.

Şi ce lucru Petre? Întrebă Dumnezeu cu un glas blând, căci mult iubea el pe Sfântu Petru, care-l dăduse multe sfaturi înţelepte.

Insectele ce le-ai lăsat să se târască pe pământ şi sub pământ, nu le-ai făcut bine, căci necăjesc mult pe cea mai iubită făptură a ta, pe om.

Bine, dacă zici tu Petre, să nu mai fie, îţi voi face pe voie.

Şi aşa zicând, porunceşte tuturor insectelor să se adune lângă el, iar după ce se adunară, Dumnezeu le strânge binişor, le pune într-un sac şi leagă sacul la gură.

Tocmai când mântuise Dumnezeu treaba, iaca trece pe acolo o femeie. Dumnezeu o întreabă:

Încotro te duci, copilă?

În cutare loc.

Dacă e aşa, mă rog, ia şi sacul ăsta, că eu sunt bătrân şi-l du până la cutare groapă, unde să-l arunci cum se află el, băgând bine de seamă ca nu care cumva să dezlegi sacul.

Femeia luă sacul, după ce făgădui că nu-l va dezlega şi plecă, dar când fu aproape de groapă îşi zise în gândul ei: „Eu duc sacul ăsta în spinare, fără să ştiu ce are în el, dar dacă m-oi uita şi eu în el, ce are să fie?” Aşa zicându-şi, puse sacul jos şi-l dezlegă, iar insectele începură a fugi care încorto.

Se puse ea degrabă să le adune, dar pace. Dumnezeu şi Sfântu Petru, care ştiau de fapta femeii, îi zise:

Dar bine femeie, ce făcuşi? Cine te-a îndemnat să dezlegi sacul?

Curiozitatea, Doamne!

Ah! Femeie, femeie, zise Dumnezeu, numai curiozitatea vă pierde pe voi. Curiozitatea te-a pierdut pe tine, căci insectele se vor împrăştia peste tot pământul, iar tu ciocănitoare să te faci şi blestemată să fii a le căuta şi a le omorî în vecii vecilor.

Amin, zise Sfântu Petru. Aşa răsplăti Dumnezeu curiozitatea femeii şi d-atunci şi până-n ziua de azi, ciocănitoarea veşnic umblă să omoare insecte.