Greiraşul

Pe vremea lui Alesandru-Lmpărat, trăia un fecior frumos ca o fată de şaisprezece ani şi harnic de n-avea soţie, dar poznaş de-l merse veste şi poveste peste toate ţările.

Fetele de împăraţi se mustrau, aruncându-şi câte în lună şi-n soare, povestindu-se şi hulindu-se, de erau de mirare la toate neamurile. Fiecare se ţinea că numai al ei trebuie să fie, că numai ea e vrednică de un bărbăţel ca el. Era şi frumos de n-avea soţie, dar apoi când îl auzeai cântând, te făcea de-ţi sta mintea-n loc, aşa glas mândru şi plăcut avea. Nu-l vorbă, chiar şi mamele fetelor se îndrăgostiseră în el, ba şi împăraţii, moşnegi cu barba până la genunchi, încă îşi dădeau genele şi sprâncenele în lături, ca să vadă pe fătul cel frumos ca o minune şi scump ca un glob de aur.

Toată lumea îl plăcea, numai Alesandru-Lmpărat nu-l putea vedea în ochi, atât de urât îi era; căci cum, Doamne, nu l-ar avea urât, când el era împăratul cel mai mare şi mai vestit din lume şi tot nu era băgat în seamă nici pe departe de fetele celorlalţi împăraţi şi mai cu seamă atunci când şi cel făt-frumos era de faţă. Din pricina aceasta, s-a şi început o ură între ei, de nici Soarele, carele pe atunci umbla pe pământ, nu i-a putut împăca. Alesandru-Împărat s-ar fi împăcat bucuros cu cel făt-frumos, pe lângă învoiala ca cel făt-frumos, niciodată să nu meargă la drăguţa lui Alesandru-Împărat. Făt-Frumos însă îşi bătea joc de învoiala lui Alesandru-Împărat şi în ciuda lui, tot mai des se ducea la drăguţa lui Alesandu-Împărat şi-l cânta câte numai le ştia.

Soarele văzând batjocura ce o face cel făt-frumos, l-a luat odată la fugă şi l-a alungat aşa de mult, de din alb şi frumos ce era, s-a făcut negru ca tăciunele şi din mare şi voinic ce era, s-a făcut numai cât o alună, ascunzându-se la o femeie săracă, sub vatra focului, de unde striga femeii:

— Griji-griji, griji-griji, ca să nu mă găsească Soarele.

Soarele, auzindu-l, i-a zis:

— Tu tot acolo să şezi şi flămând şi însetat, ziua şi noaptea să tot strigi numai tot: „gri-gi, gri-gri”.

Fetele cele frumoase şi îndrăgostite, auzind de întâmplarea aceea, s-au supărat rău şi prefăcându-se în furnici, i-au cărat de mâncare bietului greieraş şi îi cară încă şi în ziua de azi, ca să nu moară de foame. (.)