Şoareci, câinele şi lupul

Câinele şi lupul sunt neamuri de aproape, cu toate că niciodată n-au dus prietenie bună între dânşii, de altfel ca şi neamurile.

Dumnezeu, după ce a făcut toate vietăţile, după ce le-a botezat şi le-a dat la fieştecare treaba care o are, într-o zi s-a apucat şi-a luat pe Sân-Petre şi cu dânsul, ca doi moşnegi ce erau, au pornit-o prin cea lume largă şi lată, să vadă cum trăiesc oamenii, cum o duc dobitoacele şi cum se împacă unii cu alţii.

Merg ei mult, cât merg, peste câmpuri, peste dealuri, peste văi adânci şi munţi înalţi şi de la o vreme dau peste nişte vietăţi mai mărunte ca pumnul, dar pulbere, de multe ce erau. Nu puteau pune piciorul pe pământ, fără ca să nu calce pe-o vietate de-acelea.

Preasfinţii erau straşnic de osteniţi şi până la o locuinţă omenească mai aveau mult de mers. Aşa s-au apucat şi s-au culcat sub un brad mare şi stufos, unde nu le era frică peste noapte c-a veni vreun ropot de ploaie şi i-a face lioarcă; şi cum s-au culcat, au şi adormit buştean.

Da Sfântu Petre, de răcoare, se învelise cu cojocul.

Dorm ei până-n zori de ziuă şi când se scoală Sfântu Petre, cată cojocul şi ia-l dacă ai de unde? Nu-l şi pace bună. Şi nu-l venea la socoteală să spună lui Dumnezeu de pagubă, dar la urmă tot i-a spus. Ce-a fost, ce n-a fost, şoarecii i-au mâncat cojocul.

Doamne, zise Sfântu Petre, afurisite să fie vietăţile astea, că uită-te, mă făcură fără cojoc!

Bine, grăi Dumnezeu. Blestemate fie şi să rămână după cum zici tu şi oricine va ucide pe unul dintr-înşii, să i se ierte un păcat!

Şi s-a bucurat Sfântu Petre pentru asta; şi de-atunci a rămas că celui care ucide un şoarece, îi iartă Dumnezeu un păcat.

După ce s-a făcut ziua bine, au pornit Preasfinţii să dea de-o locuinţă omenească. Şi merg ei şi merg toată ziua din nou şi ce doreau, nu mai aflau. Tocmai când soarele se coborî spre hodină, văd un foc mare într-o poiană. Acolo era o stână şi ciobanii erau tocmai la muls oile. Dar când să se apropie de stână, numai ce sar vreo zece dulăi cât urşii şi încep a se învârti pe lângă Sfântu Petre roată, de credeai că-l fac bucăţi-bucăţele. Sfântu Petre se supără pe câini amar şi zise:

Blestemate să fie vietăţile acestea, pentru că se dau la om cu atâta neruşinare.

Dar Dumnezeu nu zise nimic. Ciobanii veniră, îi apărară de câini şi-l poftiră în stână; apoi veniră şi alţii, dădură bun sosit drumeţilor şi se bucurară şi mocanii şi Sfinţii călători de această întâlnire. După ce se ospătară cu poftă, s-au culcat şi au adormit, iar dimineaţa, trezindu-se Dumnezeu şi Sfântu Petre, mulţumiră ciobanilor de sălaş şi dădură să plece.

Atunci, ca să vedeţi dumneavoastră, oameni buni! Câinii sar din nou la Sfântu Petre, să-l facă bucăţi şi mai multe nu. Sfântu Petre se tulbură şi îi zice lui Dumnezeu:

Doamne, Stăpâne, toate le-ai făcut cu şartul lor; de ce nu faci şi câinii aceştia mai obrăzaţi oleacă, mai cuminţi, să ştie şi ei ce-l frica de om; nu vezi cum se vâră prin toiege, să mă apuce de picioare?

Dar Dumnezeu, zâmbind, îi răspunse lui Sfântu Petre:

Hai, Petre, că poznaş mai eşti! Dar dacă i-aş face mai cum zici tu, cine să păzească turmele de hoţi? Răspunde!

Şi Sfântu Petre văzându-se prins cu uşa, repede o şurubi şi zise:

Ei, Doamne! Da ce e nevoie de-atâta jimăt de dulăi; mai puţini n-or ajunge oare?

Iar Dumnezeu a zis şi s-a făcut pe placul lui Sfântu Petre şi o parte din câini s-au despărţit de alţii şi-au luat-o la goană în pădure.

Iaca, Petre, va fi precum zici tu; de-acum înainte, ciobanii vor avea mai puţini câini pe lângă stână şi vor hrăni mai puţini. Cei care s-au desfăcut din ceata de câini, să se cheme de-acum încolo lupi. Aceia, neavând cine să îngrijească de dânşii, să-şi caute singuri hrana. Când n-or afla-o, tu să le-o dai şi câinii tăi să se cheme!

Şi de atunci au rămas lupii, care nu se mai cheamă câinii lui Sân-Petre. Când nu găsesc ce să mănânce, încep să urle; atunci se roagă lui Sfântu Petre şi Sfântu Petre trebuie să le trimită pe cineva înainte, un om, o vită, ca să aibă lupul ce să mănânce.

Şi tot de atunci a rămas să se ferească omul a lucra în sărbătorile lui Sfântu Petre, ca să nu fie primejduit de lupi; şi nici să umble cu pieptene şi nici cuie să nu bată în piele de vită, nici să se leie pe cap în acele zile de sărbătoare!