Viermele de mere

Înainte de a veni Dumnezeu pe pământ, erau o mulţime de oameni, care de care mai isteţi, prefăcându-se prin ajutorul diavolului, sub a cărui ocârmuire erau, când într-o jivină, când în alta, după cum aveau voie. Aceşti oameni puneau rămăşag că se vor preface în mâţă, ori în câine şi aşa şi făceau, căci dracu îi ajuta, plăcându-l mult de oamenii lui cei iscusiţi. Cei ce îi vedeau, credeau că ei îs Dumnezeu şi li se închinau lor, aducându-le câte şi mai câte daruri.

Diavolul, văzându-le toate acestea, era cât pe aici să-şi sară din piele, crezând că toate popoarele vor uita pe Dumnezeu şi se vor închina oamenilor lui. Aşa era să se şi întâmple.

Dumnezeu, care le vede toate şarlataniile, până la o vreme a stat şi s-a uitat la ei, ca să vadă slăbiciunea oamenilor, dar mai pe urmă s-a hotărât ca să se coboare jos la ei, căci a văzut că să stai numai cu mâinile în sân nu e bine.

Deci coborându-se jos între ceilalţi muritori, umbla şi el alăturea cu ei, de la un iscusit la altul, ca să le vadă faptele. După ce umblă pe rând pe la toţi, le zise ca să se strângă cu toţii la un loc şi să facă minuni pe întrecute, că celui ce va face minunea cea mai mare, i-a da un sac plin cu aur.

Auzind iscusiţii de făgăduiala cea mare, s-au adunat a minune în o şură mare, ce jur-împrejur era înconjurată tot cu meri. Dumnezeu, dându-le de ştire că pot să-şi înceapă lucrurile, fiecare şi-a arătat ştiinţa.

După ce le-au făcut toate câte le-au ştiut, le-a zis Dumnezeu ca să-l facă şi un măr ca cele de afară, de pe meri. Ei însă nu au putut. Pentru aceea, Dumnezeu a slobozit un trăsnet în mijlocul lor. Ei, de frică, cu toţii s-au ascuns în miezul merelor de pe meri şi acolo au rămas până în ziua de azi, prefăcuţi în viermi de mere.