Bătălia de la Varniţa

Povestesc bătrânii, care mai ştiu multe din vremea veche, că Ştefan-Vodă a avut o luptă grozavă cu tătarii pe câmpul Varniţei, care vine în hotarul Benderului. Şi atâta s-a luptat cu dânşii încât a rămas Ştefan-Vodă numai cu un singur ostaş.

Dacă a văzut vodă, că nu este chip să se bată, a fugit înspre munte. Cât a fi umblat Ştefan cel Mare până a nimerit sihăstria lui Daniil, nu ştiu, ştiu atâta, că dacă a dat de sihastru a întrebat:

— Cine e acolo?

Eu, Ştefan al Moldovei. Sihastrul i-a dat drumul înăuntru.

— Dar ce vânt te-a abătut, Măria ta, ca să umbli prin meleagurile acestea?

— Căpcăunii de tătari m-au făcut să pribejesc tocmai pe aici. Şi i-a povestit ce a păţit cu tătarii, cum a fugit din calea lor.

— Nu te scârbi, Măria ta. Uite ce ai să faci: iaca-ţi dau fuiorul ista, aprinde-l şi du-te de înconjură păgânătatea de jur împrejur de trei ori şi apoi îi vedea, ce a fi cu dânşii.

— D’apoi a ajunge fuiorul ista, ca să înconjur eu atâta loc?

— Mă rog, ascultă ce-ţi spun eu, nu te teme, că ştiu ce te învăţ Ştefan-Vodă a luat fuiorul şi a făcut, după cum l-a povăţuit sihastrul.

Când a început să înconjure Ştefan-Vodă pe tătari cu fuiorul aprins, a căzut din văzduh un fum peste păgâni, încât nu se vedeau unul pe altul şi nici nu se cunoşteau înde ei.

Aşa că unde mi s-a încins o bătaie straşnică între dânşii, că se tăiau şi se omorau ca chiorii. Şi s-au bătut până ce la urma urmei au rămas numai doi fraţi.

Simţind ei că sunt numai doi, atunci au strigat unul către celălalt:

Cine eşti tu acela?

Eu îs cutare şi i-a spus numele, dar tu cine eşti?

Eu sunt, măi frate! Şi au contenit din bătaie.

Măi, că mare urgie a căzut asupra noastră! N-am văzut nici ostaşi moldoveni, nici căpitani de-ai lor şi nici pe vodă, ori măcar vorbă sau răcnet de moldovan n-am auzit.

Şi atâta vărsare de sânge a fost acolo, că de atunci a rămas câmpul Varniţei roşu cum e cărămida.