Cuza la sultan

Când s-a dus Cuza-Vodă la împăratul turcesc, atunci când s-a mirat lumea de-acolo de isteţimea şi frumuseţea lui şi s-au dat drepturi mai mari ţării noastre, ştiţi ce lucru de seamă s-a mai făcut?

Împăratul turcesc, de mare bucurie, a dat porunci să iasă din închisori şi din robie toţi românii care de mult, de mult robeau în ţara turcească şi nu mai ştiau, săracii, de atâta amar de vreme, nici de taică, nici de maică, nici de fraţi, nici de surori. Şi să plece oamenii acasă, o dată cu Vodă Cuza!

Şi aşa s-a întâmplat.

Acu între cei robiţi era un om de pe la noi, anume: Călin! Era rob şi el şi nevasta.

Când îl duseseră în ţara turcească, îl luase un turc, îi dăduse patru boi şi-un plug şi-l trimisese la câmp, departe.

Bietul Călin, ce să facă? Ara ce ara acolo, iar duminica venea la casa turcului, care mirat de hărnicia lui îl lua de-l cinstea şi zicea păgânul:

Bre Călin! Harnic la tine, rumâne, bre!

Şi acolo a stat el doisprezece ani. Iar când a sosit Cuza-Vodă în Ţarigrad, au început să bată tobele şi să se strige pe uliţi:

Să iasă toţi robii şi să se ducă în ţară, că i-a dezrobit Cuza-Vodă! Şi ieşeau toţi; iar de nu ieşeau, îi tăiau turcii.

Călin, săracu’, era la plug, departe în câmp şi el nu ştia de minunea asta.

A avut însă noroc cu nevasta care era şi ea tot în ţara turcească, cu copiii.

Când se striga pe uliţi era cu vadra la apă şi auzi şi ea vestea cea bună.

Se repede atunci înaintea lui Vodă Cuza şi îi cade în genunchi:

—  Şi noi suntem robi, Măria ta!

—  Păi, unde staţi?

—  La cutare turc.

Şi s-au dus trimişii lui vodă, acolo la plug, de l-au adus pe Călin şi au chemat şi pe turc:

—  Să-l dai drumul acasă, jupâne!

Şi şi-a strâns Călin tot ce avea; iar turcul, când l-a văzut că pleacă, a început să plângă:

—  E, bre, bre! Multă avere îmi făceai tu mie, dacă mai şedeai, bre! N-am ştiut eu de una ca asta, că nu mai plecai, bre!

Apoi i-a dat turcul o vacă şi câteva sute de franci şi a venit Călin în Ţara Românească, cu nevastă cu tot; ştiţi unde? Chiar în Sămăila noastră.

El a bătut pariu-ntâiu. Şi de la el, drumului de colo, de pe Frumu-şelu, i-a rămas numele de drumul lui Călin robul.