Horea
Horea a fost un mocan, ca şi cei care umblă cu cercuri, dar a avut minte mare; carte încă a ştiut el, dar puţină.
Pe acea vreme iobăgia era grea şi în munţi şi bieţii mocani nu o puteau suferi. De aceea s-au adunat mai mulţi în jurul lui Horea, pe care l-au ales de căpitan, au jurat toţi, cum că până la o picătură de sânge se vor ţine laolaltă şi se vor scăpa de iobăgie prin puterea armelor.
Aşa au început ei a prăda curţile domneşti, începând de la Deva până la Cluj. Pe domni îi prindeau şi îi omorau. Domnii, numai de numele lui Horea fugeau mâncând pământul; de atunci a rămas cântecul care zice:
Horea bea la Făgădău,
Domnii fug fără hinteu,
Horea şade pe butuci,
Domnii fug fără papuci.”
Auzind împăratul despre răscoala aceasta, trimise cătane care, venind în Ardeal, pe toţi i-au împrăştiat.
Horea, ştiind că dacă va pica în mâinile lor nu va scăpa viu, s-a tras în păduri, dar totuşi domnii, iscodind unde e adăpostit, l-au înconjurat de toate părţile şi l-au prins, apoi l-au dus la Bălgărad (Alba Iulia), unde a fost omorât cu roata. Iar trupul lui tăiat în bucăţi şi pus pe lângă drumuri, ca văzând trecătorii să-şi aducă aminte, că cine va mai face ca Horea, aşa va păţi şi el.
