DREPTATEA LUI CUZA-VODĂ.

Ştia Vodă Cuza că lucrurile nu merg tocmai bine în ţară. Insă, ca să se încredinţeze de adevăr, nu se lăsa numai pe spusele altora, ci pleca singur prin sate şi oraşe, căci aşa-l părea mai sănătos. Spun cei ce l-au cunoscut că, unde nici te gândeai, acolo îl aflai şi mult căuta să dreagă toate cele rele.

Odată se opri la un tribunal, unde simţise că nu se împărţea dreptatea după cum ar fi trebuit, ci tocmai strâmbătatea era mai la vedere. Îmbrăcat în haine schimbate, se amestecă printre oamenii ce aşteptau să le vină rândul la judecată. Intră în vorbă cu ei, le punea întrebări şi căuta să-l descoase asupra pricinilor pentru care au ajuns acolo şi cum se poartă cu dânşii oamenii dreptăţii.

De patru ani mă judec şi nu pot căpăta dreptul meu, zise un ţăran ce stătea trist mai deoparte.

Pentru ce te judeci? Îl întrebă Cuza cu prietenie.

Ia, pentru nişte pământ pe care mi l-a apucat pe nedrept arendaşul din sat.

Ei, cum? Ce ţi-au spus judecătorii?

Ce să-mi spună! De câte ori vin la înfăţişare, mă amână. ba că-l pe dincolo, ba, sucită. ba, învârtită.

Şi crezi că ai dreptate?

Apoi cum să nu. Tot satul ştie. M-aş pune eu altfel în contră cu un boier? Pe cât înţeleg, amânarea se face mai mult ca să câştige vrăjmaşul meu; iar eu, din sărac cum sunt, să ajung la sapă de lemn cu judecăţile.

Legende istorice.

Dacă este aşa, să faci ce-am să te învăţ eu. Acum, când te-o chema înăuntru, să intri şi să răspunzi la ce te-o întreba. Iar de-ţi va spune judecătorul că se amână procesul pe altă dată, atunci să te arăţi foarte supărat şi să te cerţi cu el, zicând: “Dar bine, domnule judecător, până când se amână, că m-am săturat tot venind să capăt dreptate de la dumneavoastră? Ce vra să zică asta?”. Şi, fără să mai stai la gânduri, să te repezi şi să-l arzi o palmă.

Vai de mine, mă închide! Nu mai scap din puşcărie, câte zile oi avea!

N-ai grijă! Pe răspunderea mea! Uită-te la mine. Cunoşti cine sunt?

Cuza-l arătă un semn prin care îl făcu să priceapă că are în faţă pe domnul ţării.

Ţăranul, foarte încurcat, nu mai zise nici o vorbă. Nu trecu mult şi uşierul îl chemă.

Preşedintele găsi din nou un clenci şi amână procesul pentru altă zi.

Atunci săteanul, plin de mânie, îşi luă inima în dinţi, ce-o fi să fie. Începând să se certe, se repezi şi-l dete o palmă de răsună sala. Caută apoi să plece. Numaidecât se sună clopoţelul.

Alergaţi. Puneţi mâna. Hoţul. A bătut pe domnul preşedinte! Se face o zarvă mare. Sar vreo patru, pun mâna pe el şi pe sus îl aduc iarăşi în sala de judecată.

Dar în acel moment iată că intră cineva. Toţi rămân încremeniţi. Era domnul.

Ce-l, ce s-a întâmplat? Ce zgomot s-auzea?

Trăiţi, Măria voastră, omul acesta a pălmuit pe domnul preşedinte, îngână procurorul.

Ei. Şi. Ce-l cu asta? Numaidecât acum vreţi să-l pedepsiţi? Chiar în ceasul acesta?! Mai lăsaţi-l, c-aveţi timp. Mai amânaţi judecata peste o zi. Peste două. Peste o lună. Peste un an. Ce vă grăbiţi atât! El cum caută de atâţia ani dreptate şi voi îl amânaţi întruna! Pentru dânsul nu se poate face amânare?!

Sala muţi. Preşedintele, judecătorii şi ceilalţi funcţionari schimbau feţe-feţe şi tremurau ca varga.

Legende populare româneşti.

Vodă singur se interesă de afacerea ţăranului amânat mereu de ani de zile şi-l puse să dea sentinţa cuvenită, chiar sub ochii lui. Iar după ce au sfârşit cu toate procesele ce le aveau sorocite, îi alungă din slujbă pe toţi, căci prea multe păcate apăsau asupra capului lor.

Ura! Trăiască Cuza! Izbucni mulţimea plină de veselie.

Iar domnul, punând lucrurile la cale, se făcu nevăzut.

Share on Twitter Share on Facebook