Cuza şi judecătorul

Pe lângă multe nedreptăţi făcute de slujbaşii ţării, mai intrase în urechea domnitorului Cuza că judecătorii de prin ţară s-au cam deprins să împartă dreptatea şi după zimţii galbenilor.

Şi cum era el deprins să se-ncredinţeze întotdeauna singur, o ia iar la drum, hai, hai, hai, hai, cu toiag şi cojoc şi căciulă mocănească pe cap.

Şi aşa ajunge el într-un târg nu ştiu care şi ca orice creştin se vâră într-o crâşmă, să ia o gustare.

Acolo, într-o odaie mai din fund, la o masă, după obicei, cinsteau mai mulţi ţărani care se uitară cam miraţi la noul oaspete.

Când Cuza trecu pe lângă masă, cu cojocul între umere, atinse într-adins cu poala cojocului sticlele şi paharele, care se făcură ţăndări jos.

De aici gâlceavă şi sfadă, mai ales că ţăranii cei de la masă erau puţin ameţiţi de băutură. Cuza ieşi afară şi ţăranii droaie după el, să le plătească paguba.

În sfârşit, în faţa negustorului de după tejghea şi de faţă fiind şi un sergent de uliţă, care cinstea şi el mai de-o parte, la o masă, Cuza dă o palmă celui mai clonţos dintre ţărani.

Sergentul de uliţă se puse la mijloc şi se sfârşi cu hotărârea ca ţăranii, pentru pagubă şi lovire, să-l deie în judecată pe mocanul nostru.

Zis şi făcut.

După două-trei zile se găseau cu toţii în faţa judecătorului din acel târg, cum şi sergentul şi negustorul, ca martori.

Cum îi pricina, moşule? Întrebă judecătorul.

Cuza s-apropie de masă şi cam pe sub colţul mesei slobozi judecătorului câţiva galbeni, apoi povesti întâmplarea petrecută la crâşmă.

A întrebat judecătorul şi pe tânguitori şi pe martori şi la urmă toată dreptatea s-a dat mocanului nostru.

Tot într-acel ceas, tot în judecătorie fiind, Cuza şi-a dezvelit pieptul, arătându-şi şi îndreptările de domn.

Judecătorul, văzând, se-mpleteci şi căzu jos.

Cuza, pe ţăranul lovit cu palma, îl sărută pe obraz, să-l spele pata, cât pentru pagubă, îl răsplăti băneşte.

Cum s-a aflat nu se ştie, dar într-o clipă, la faţa locului fu ispravnicul de ţinut şi toţi slujbaşii mari din târg.

Cuza dădu poruncă ca judecătorul să fie ridicat şi dus în târgul Ieşu-lui, la domnie. Ce i s-o fi întâmplat acolo, nu se ştie, dar cald nu i-o fi fost.