Ioan Corvin şi corbul

În jumătatea a doua a secolului al XIV-lea trăiau în judeţul Hunedoara trei fraţi: Radu, Mogoş şi Voicu, care erau cneji români. Dintre aceştia, Voicu a plecat la curtea regelui unguresc din Buda, unde a intrat în garda regească. La plecare lăsase pe soţia sa cu un copil mic în faşe şi îi dete un inel, care să-l arate când va veni cu Ioan, căci aşa îl chema, la Buda.

După ce se făcuse băiatul mai mare, plecară la Buda, ca să-l caute pe Voicu. Cu mama şi cu Ioan era şi fratele ei. Mergând pe drum şi fiind cald, hotărâră să se odihnească sub umbra unui copac. Mama şi unchiul adormiră, iar băiatul rămase jucându-se cu inelul. Un corb care era pe copac se repezi la Ioan şi-l smulse inelul sclipicios din mână. Băiatul începu să ţipe, unchiul său se deşteptă, luă iute arcul şi o săgeată şi trase în corb. Corbul căzu străpuns la pământ, cu el împreună şi inelul.

Legende istorice.

Călătorii îşi continuară drumul şi ajunseră la Buda, unde aflară de tatăl lor.

Regelui îi plăcu de Ioan şi-l dete la şcoală, ca să înveţe carte. Când a fost mai mare, se făcu şi el soldat şi ajunse şi general. În războaiele cu turcii, Ioan s-a arătat foarte viteaz, aşa că regele i-a dat, drept răsplată, mai multe moşii şi castelul Hunedoara. La început îi ziceau şi lui, ca şi tatălui său, Ioan Românul; după castelul Hunedoara îi ziceau Ioan Hunedoreanu; fiindcă îi bătuse într-un rând pe turci lângă Sibiu, îi mai ziceau Iancu Sibiancu. Regele i-a mai dat şi dreptul ca stema sau semnul familiei lui să fie un corb cu un inel în cioc, de aceea îi mai ziceau şi Ioan Corvinul, adică Corbeanul. Mormântul lui Ioan Corvinul e în Alba-Lulia.

În ajunul unei lupte cu turcii, Corvin fu întrebat de unul din ofiţerii săi, dacă armata turcească e mai mare decât cea creştină. Corvin răspunse:

Aşa poate să mă întrebe numai unul care se teme de umbra sa. La mine a mai fost un ofiţer. Acela însă n-a întrebat cât de mulţi sunt turcii, ci unde sunt turcii.

Şi când unii îl sfătuiau pe Corvin să nu se ia la luptă cu turcii, fiind aceştia prea mulţi, Corvin le zise:

Dacă vrem să învingem pe mulţi, trebuie să ne batem cu mulţi. În urmă, fiind întrebat câţi luptători are el în armată, Corvin răspunse:

Atâţia câţi ne trebuie să învingem pe duşman.