Matei la săpatul viei

Pe timpul lui Matei, ţăranii erau foarte asupriţi, căci trebuiau să facă clacă la boieri, adică să le lucreze pe nimic mai multe zile pe săptămână, iar femeile lor trebuiau să lucreze tot pe nimic la curtea boierească. Ţăranii nu-şi puteau vedea de puţinul pământ ce-l aveau ei, aşa că rămâneau tot săraci. Ţăranii mai erau şi bătuţi şi altminteri chinuiţi, iar dacă unul voia să se mute în alt sat, unde era un boier mai cu frica lui Dumnezeu, era oprit. Matei Corvinul nu uitase că şi strămoşii lui au fost ţărani români, de aceea simţea mare durere pentru necazurile celor săraci. El a dat poruncă să fie lăsat fiecare ţăran să plece din satul unde erau boieri fără inimă.

Odată regele stătea la masă, cu mai mulţi boieri. Intre altele, veni vorba şi despre munca grea a ţăranilor. Unul dintre boieri zise:

Mă mir că se tot vorbeşte despre munca grea la ţărani! Ce muncă fac ei de e aşa de grea? Că sapă, sau seceră, sau cosesc?

Atunci zise Matei:

Să poftiţi cu mine la vie, că e tocmai săpatul viei!

Boierii au trebuit să asculte. S-au dus la vie şi fiecare a luat o sapă de la lucrători şi a început să sape. Era cald în după-amiaza aceea, dar fiindcă şi regele săpa cu ei, n-au avut încotro şi au trebuit să sape până către seară. La toţi le curgeau sudorile şi îi dureau mâinile şi mijlocul.

Seara s-au adunat iară la masă cu regele şi atunci i-a întrebat Matei:

Ei, ce ziceţi, e uşoară munca ţăranului?

Ba e tare grea, maiestate, răspunseră toţi boierii.

Atunci fiţi cu mai multă milă faţă de ei!

Dar boierii totuşi îl urau pe Matei, pentru că avea milă de ţărani şi pentru că era român de viţă. Pe ascuns îl batjocoreau, zicându-l crăişor valah. După moartea lui, poporul zicea: „A murit Matei, a pierit şi dreptatea!”