SOBIESCHI ŞI PLĂIEŞI.

Odată, un rege polon cu numele Sobieschi se întorcea în fruntea unei oştiri, prin Moldova, spre ţara lui. Sobieschi era trist, căci fusese bătut de turci. Drumul lui era pe lângă Cetatea Neamţului. Când o zări, Sobieschi zise:

Aceasta trebuie să fie vreun cuib al tâlharilor de moldoveni! Să mergem să-l luăm, ca să nu ne întoarcem acasă fără nici o ispravă.

Un ofiţer de alături îi răspunse:

Eu aş zice, Măria ta, să lăsăm cetatea în pace şi să ne urmăm drumul înainte, căci n-avem tunuri de cetate!

Te îngrijeşti că n-avem tunuri? Îi răspunse mirat Sobieschi. O vom lua cu mâinile.

Şi dete poruncă să aducă oastea înspre cetate.

În cetate nu erau decât optsprezece păzitori, tot unul şi unul, oameni voinici de munte, adică plăieşi. Aceştia, văzând că o oştire vine să intre în cetate, închid porţile şi se gătesc de apărare. Începe lupta. Tunurile polonezilor trag necontenit, dar nici plăieşii nu se lasă mai pe jos. Ei răspund cu gloanţe. Fiecare împuşcătură a lor doboară câte un duşman şi mai ales din ofiţeri, în care ocheau mai mult.

Cinci zile ţinu lupta. Mulţime de poloni picară morţi. Sobieschi credea că se bate c-o armată numeroasă. Dintre plăieşi picară numai zece inşi. Ei însă isprăviseră merindele şi gloanţele. Bieţii oameni fură siliţi să închine cetatea, cu tocmeala, însă, ca Sobieschi să-l lase liberi, să meargă oriunde or voi.

Când porţile cetăţii fură deschise, Sobieschi veni să vază armata cea numeroasă cu care s-a luptat atâtea zile. În loc de oştire multă el văzu numai opt plăieşi, dintre care patru duceau pe umerii lor pe alţi patru, care erau răniţi.

Unde sunt ceilalţi? Întrebă Sobieschi mirat.

Optsprezece eram cu toţi, luminate rege! Răspunse un plăieş. Zece au murit în luptă, iar ceilalţi opt suntem aici.

Cum, voi aţi îndrăznit să vă împotriviţi mie şi să-mi omorâţi atâţia viteji? Strigă Sobieschi turbat de mânie. Nici nu meritaţi să muriţi de sabie, ci de ştreang! Spânzuraţi-l!

Pe loc, polonii înconjurară pe plăieşi, care, punând jos răniţii, îşi făcură semnul crucii şi priviră cu nepăsare la pregătirile ce se făceau pentru moartea lor.

Un ofiţer polon se apropie cu respect de Sobieschi care şedea mânios şi îi spuse că oamenii nu şi-au făcut decât datoria şi-au apărat vitejeşte pământul lor şi că, în loc de ştreang, ei sunt vrednici de laudă.

Regele fu cuprins de milă. El îi iertă, zicându-le:

Voinicilor, sunteţi liberi! Mergeţi şi spuneţi copiilor şi fraţilor voştri că aţi avut cinstea să vă împotriviţi cinci zile regelui Poloniei!

Share on Twitter Share on Facebook