Legenda plopului tremurător

Se povesteşte din bătrâni, că-ntr-un măreţ palat trăia o mândreţe de zână, cum nu se mai dovedise.

De peste nouă mări şi nouă ţări, veneau la ea crai şi feţi-frumoşi să-l ceară mâna.

Dar care se duceau, de-acolo îndărăt nu mai veneau, căci zâna ştia o vrajă mare şi când rostea vraja şi-şi ridica mâna înspre cineva, pe loc îl prefăcea într-o stană de piatră.

Erau sute de stane de piatră prin preajma palatului ei.

Zâna însă îşi dăduse cuvântul, că dacă vreunul din cei care veneau ar izbuti să o sărute, ca fără ea să bage seamă mai dinainte, pe acela îl va lua de soţ.

A fost un fiu de împărat care s-a dus şi el ca alţii, norocul de şi-a încercat.

Palatul zânei era într-o poiană mare şi frumoasă, la poalele unei păduri de brazi înalţi şi drepţi ca lumânarea. Pe lângă el trecea un pârâu cu apa limpede ca vioara. În acest pârâu, în fiecare zi pe la amiază, zâna mergea să se scalde.

Când a ajuns feciorul de împărat acolo, s-a suit în vârful unui brad şi a stat zile întregi ca să observe mişcările zânei.

Băgă de seamă că adesea când zâna ieşea din pârâu şi era frumos şi cald, ea se culca pe marginea pârâului.

Şi-a luat într-o zi inima în dinţi şi s-a coborât jos, când a văzut pe zână că iese din apă şi se culcă pe marginea pârâului la umbră. Merse băiatul cu mare băgare de seamă, până s-a apropiat de ea binişor.

Când a văzut însă atâta frumuseţe pe chipul ei, aşa păr lung şi auriu şi când îi mai zări prin cămaşa ei albă de mătase, descheiată, sânul trandafiriu, plin şi rotund, îl apucă un tremurat puternic şi nu mai fu în stare un pas să mai facă înainte, să se aplece şi să sărute frumoasa zână.

A stat aşa tremurând, ţintuit locului, până ce zâna s-a deşteptat.

Când l-a văzut aşa frumos şi tânăr, i s-a făcut oricum milă zânei şi nu mai vru să-l împietrească. Şi-a apropiat de gura lui obrazul ei, zicându-l:

-- Sărută-mă şi să-mi fii soţ.

Pe el îl apucă şi mai puternic tremuratul. Nu fu-n stare să sărute obrazul zânei.

Şi feciorul de împărat a rămas mut. Atunci zâna i-a zis o vrajă şi l-a prefăcut într-un arbore, menindu-l să-l tremure frunza în veci. Arborele acela e plopul tremurător.

Share on Twitter Share on Facebook