Legenda salciei plângătoare

Salcia plângătoare a fost odată un copac mândru, care îşi înălţa cu trufie ramurile spre cer.

Când Pilat chemă pe Isus la judecată şi-l ascultă, fără să-l găsească vină, el îl dădu pe mâna ostaşilor ca să-l chinuiască.

Oştenii sălbatici nu aşteptau decât atâta. Se duseră în grădină ca să-şi caute nuiele şi numaidecât puseră ochii pe ramurile zvelte ale salciei, care stătea în mijlocul grădinii şi din care rupseră o mulţime.

Salcia nu bănuia însă la ce avea să slujească ramurile sale. Dar văzu îndată că Isus fu adus acolo. Oştenii cruzi îi smulseră haina din spate; apoi îl legară de un copac şi-l loviră cu nuielele, până ce ţâşni sângele.

Isus îndură toate chinurile, fără ca din gura lui să iasă o vorbă de jelire. Dar salcia fu cuprinsă de o durere adâncă. Îi era ruşine că-şi dăduse ramurile pentru un lucru atât de rău şi nu mai îndrăznea să-şi întindă ramurile către cerul albastru; jelind, ea îşi aplecă frunzele şi ramurile la pământ.

Oamenii începură să planteze salcia pe mormintele morţilor şi ea se făcu, dintr-o mândreţe de copac, salcia închircită şi plângătoare.