Răsplata domnească

Matei-Vodă Basarab avea obiceiul de a se plimba adesea prin mahalalele Bucureştilor, schimbat în haine, pentru a nu-l cunoaşte nimeni.

Într-o zi întâlni o fetiţă palidă la faţă, cu ochii înecaţi în lacrimi. Oprind-o în cale, o întrebă:

— Unde te duci, dragă copilă?

— În târg, boierule, să vânz hainele ce mai avem, iar cu banii ce voi prinde pe ele, să cumpărăm pâine.

— Dar tatăl tău nu lucrează, ca să nu mai fiţi nevoite a vinde lucrurile din casă?

— Eu n-am tată, căci a murit în războiul de la Finta. Dacă trăia el, noi nu ajungeam astăzi în aşa lipsă.

Matei Basarab, pătruns de milă, adaose:

— Cred că vodă nu v-ar fi lăsat fără ajutor, dacă ar fi aflat despre nenorocirea voastră; ba, chiar acum dacă ar afla, el n-ar putea suferi ca soţia unui vrednic ostaş al său, care şi-a dat viaţa pentru ţară, să îndure sărăcia şi o copilă orfană să plângă pe drumuri. Nu, vodă e om bun, iubeşte dreptatea şi răsplăteşte întotdeauna vitejia ostaşilor.

Matei întrebă apoi pe fetiţă cum l-a chemat pe tatăl său şi unde şade. După aceea îi zise:

— Să faceţi în grabă o jalbă în care să arătaţi împrejurarea voastră şi s-o daţi lui vodă, prin vreunul din boierii săi.

— Ah, boierule! Nu mai ţin minte câte jălbi a făcut biata mamă şi pe câţi de-ai curţii domneşti i-a rugat ca să le dea lui vodă. La început toţi îi făgăduiau, dar mai târziu, unul spunea că nu a găsit timp potrivit spre a vorbi cu vodă, altul că i-a vorbit, dar Măria sa n-a hotărât nimic.

— V-au minţit aceşti ticăloşi, zise cu mânie Basarab. Sunt sigur că nici una din jălbi nu i-au dat şi nici măcar o vorbă n-au pus pentru voi. Să mai faceţi încă o jalbă şi mâine, înainte de amiază, s-o aduci la palat, unde te voi aştepta negreşit! Deocamdată să nu vinzi aceste haine. Du-te acasă şi fii încredinţată că vei căpăta ajutor din partea Măriei sale, dacă va fi adevărat tot ce mi-ai spus.

— Prea bine, zise fetiţa, dar pentru deseară n-avem nici o fărâ-mitură de pâine.

— Iată, vă împrumut eu cu această sumă şi vodă îi dete doi galbeni. Apoi se făcu nevăzut.

Copila, plină de bucurie, puse banii în mâna mamei sale şi, spunându-l întâmplarea, amândouă se mirau şi se întrebau cine să fie binefăcătorul lor.

Un vecin însă le spuse că acela trebuie să fie însuşi vodă, căci el a mai făcut asemenea fapte.

Biata copilă, auzind cuvintele vecinului, începu să se îngrijoreze, fiindcă îndrăznise să vorbească cu vodă fără nici o sfială. A doua zi, cu multă greutate, mama sa o hotărî a merge la palat.

Matei Basarab cercetase de cu seară şi aflase despre tatăl fetei, despre faptele lui vitejeşti şi despre starea de sărăcie a celor două fiinţe nenorocite.

Îndată ce el zări pe fetiţă şi pe mama ei, porunci să le cheme în palat. Aci le dete în mână un hrisov domnesc şi le zise:

— Ţineţi hrisovul acesta! El vă dă dreptul la o pensie din vistieria ţării şi să ştiţi că aşa răsplăteşte vodă pe toţi aceia ai căror părinţi sau soţi s-au jertfit pentru ţară.