Seminţele, oameni

Dumnezeu, după ce a făcut pământul, a trimis semănători să are şi să semene. Le-a dat grâu, secară, ovăz, în fine, de toate seminţele cele bune. Dumnezeu a vrut ca grâul şi toate pâinile să fie curate, prea curate, să nu fie nici o buruiană într-însele; şi le-a spus la semănători:

Voi dacă îţi ara şi semăna, să nu cumva să vă culcaţi şi să dormiţi! Dar ei n-au ascultat ce le-a spus Dumnezeu şi s-au culcat şi-au adormit.

Atunci „Detunal-ar” a venit ş-a aruncat prin semănături seminţe de-a lui: măzăriche, neghină. Când s-au trezit ei, văd că au răsărit printre grâu toate buruienile. S-apucă să le plivească, dar iată vine Dumnezeu:

Ce-aţi făcut, zice Dumnezeu, aşa-l că n-aţi ascultat ce v-am spus şi „Detunal-ar” a semănat şi buruienile lui? Lăsaţi, nu mai pliviţi, căci cu cele rele scoateţi şi cele bune; lăsaţi de acuma aşa. Eu, zice Dumnezeu, de aceea v-am spus să nu dormiţi, că am vrut să semăn, să crească pâinile curate, pentru ca şi oamenii să fie curaţi, dar de-amu nu mai poate să fie curaţi, vor fi amestecaţi.

Şi de aceea unii oameni sunt aşa buni ca grâul, iar alţii au firea rea ca neghina. Că oamenii au răsărit din pământ o dată cu grâul, când a semănat Dumnezeu. Pesemne, acei ce au semănat erau sfinţi trimişi de Dumnezeu.