UN OSTAŞ DE-AL LUI ŢEPEŞ.

În timpul luptelor de hărţuială pe care le purta Ţepeş cu turcii, conduşi de însuşi sultanul Mahomed, un soldat român căzu prizonier. Sultanul, poruncind să-l aducă înaintea sa, îl întrebă răstit:

Spune, ghiaure, pe unde se ascunde domnul vostru?

Pretutindeni şi nicăieri, iar dacă vrei să-l găseşti, du-te de-l caută!

Uimit de răspunsul şi îndrăzneala soldatului, îl întrebă iarăşi:

Câţi soldaţi are el, de toţi?

Mai puţin cu unul. Şi dacă vrei să ştii câţi i-au mai rămas, du-te de-l numără!

Tulburat de mânie, sultanul strigă bătând din picior:

Dacă nu vrei să spui, ghiaure, voi porunci să te spânzure.

Aceasta e pedeapsa care o merită orice soldat care se lasă a fi prins.

Văzând că n-o scoate la cale cu asprime, sultanul zise cu glas dulce:

Ascultă, ghiaure, îţi dăruiesc viaţa, îţi dau avere şi te fac paşă în ţările mele, numai spune-mi ce te-am întrebat!

Nici spânzurătoarea, nici comorile şi nici însuşi tronul tău nu mă vor face să-mi vând ţara şi pe domnul meu.

Toţi soldaţii lui Ţepeş sunt isteţi ca tine?

Din toţi, eu sunt cel mai prost, căci altfel eram şi eu ca ceilalţi: mort ori liber.

Văzând Mohamed atâta curaj şi credinţă, rămase gânditor; întor-cându-se către paşalele din jurul său, zise cu întristare:

Dacă Ţepeş ar avea o sută de mii de soldaţi ca acesta, de mult ne-ar fi gonit din Europa!

Mohamed porunci apoi să scoată pe soldat din fiare, îi dărui o pungă cu bani de aur şi-l lăsă liber.

Soldatul trecu mândru printre şirurile musulmanilor şi se duse la ai săi.

Legende istorice.

Hei, măre! Era rău din partea turcilor, pe vremea lui Vlad Ţepeş! Veneau turcii şi luau oamenii în zălogire, ori să-l facă soldaţi de-ai lor; ba luau şi vitişoare d-ale noastre: tot din zece oi, una.

Şi ce era mai bun şi mai din belşug, pe vremea aceea, decât oaia? Ea săraca:

Vine vara, te-ndulceşte; Vine iarna, te-ncălzeşte.”

Era aşa de mult laptele, că pe atunci moşii noştri făceau mămăliga cu lapte, în loc de apă, că era mai ieftin laptele! Şi d-aia avea Vlad-Vodă necaz pe turci.

Ii căuta, pe rudă, pe sămânţă şi cum îi prindea, îi trăgea în ţeapă.

Vlad-Vodă pedepsea şi pe boierii care îşi dădeau de multe ori coatele cu turcii, ori nu se purtau cinstit cu oamenii d-alde noi.

Odată, ca să-l prindă mai lesne, a făcut un ospăţ mare şi a chemat la el pe boierii pe care avea pică.

Cum au venit ăia, el i-a tras în ţeapă!

Share on Twitter Share on Facebook