În timpul luptelor de hărţuială pe care le purta Ţepeş cu turcii, conduşi de însuşi sultanul Mahomed, un soldat român căzu prizonier. Sultanul, poruncind să-l aducă înaintea sa, îl întrebă răstit:
— Spune, ghiaure, pe unde se ascunde domnul vostru?
Pretutindeni şi nicăieri, iar dacă vrei să-l găseşti, du-te de-l caută!
Uimit de răspunsul şi îndrăzneala soldatului, îl întrebă iarăşi:
— Câţi soldaţi are el, de toţi?
Mai puţin cu unul. Şi dacă vrei să ştii câţi i-au mai rămas, du-te de-l numără!
Tulburat de mânie, sultanul strigă bătând din picior:
— Dacă nu vrei să spui, ghiaure, voi porunci să te spânzure.
Aceasta e pedeapsa care o merită orice soldat care se lasă a fi prins.
Văzând că n-o scoate la cale cu asprime, sultanul zise cu glas dulce:
— Ascultă, ghiaure, îţi dăruiesc viaţa, îţi dau avere şi te fac paşă în ţările mele, numai spune-mi ce te-am întrebat!
— Nici spânzurătoarea, nici comorile şi nici însuşi tronul tău nu mă vor face să-mi vând ţara şi pe domnul meu.
— Toţi soldaţii lui Ţepeş sunt isteţi ca tine?
— Din toţi, eu sunt cel mai prost, căci altfel eram şi eu ca ceilalţi: mort ori liber.
Văzând Mohamed atâta curaj şi credinţă, rămase gânditor; întor-cându-se către paşalele din jurul său, zise cu întristare:
— Dacă Ţepeş ar avea o sută de mii de soldaţi ca acesta, de mult ne-ar fi gonit din Europa!
Mohamed porunci apoi să scoată pe soldat din fiare, îi dărui o pungă cu bani de aur şi-l lăsă liber.
Soldatul trecu mândru printre şirurile musulmanilor şi se duse la ai săi.
— Hei, măre! Era rău din partea turcilor, pe vremea lui Vlad Ţepeş! Veneau turcii şi luau oamenii în zălogire, ori să-l facă soldaţi de-ai lor; ba luau şi vitişoare d-ale noastre: tot din zece oi, una.
Şi ce era mai bun şi mai din belşug, pe vremea aceea, decât oaia? Ea săraca:
Vine vara, te-ndulceşte;
Vine iarna, te-ncălzeşte.”
Era aşa de mult laptele, că pe atunci moşii noştri făceau mămăliga cu lapte, în loc de apă, că era mai ieftin laptele! Şi d-aia avea Vlad-Vodă necaz pe turci.
Îi căuta, pe rudă, pe sămânţă şi cum îi prindea, îi trăgea în ţeapă.
Vlad-Vodă pedepsea şi pe boierii care îşi dădeau de multe ori coatele cu turcii, ori nu se purtau cinstit cu oamenii d-alde noi.
Odată, ca să-l prindă mai lesne, a făcut un ospăţ mare şi a chemat la el pe boierii pe care avea pică.
Cum au venit ăia, el i-a tras în ţeapă!