Ursu

Odată, la o cârciumă, Ursu a făcut cunoştinţă cu un flăcău tânăr, care era îndrăgostit de o fată frumoasă, pe care tatăl ei nu vroia s-o mărite cu dânsul, că era sărac.

Flăcăul era de tot scârbit, nici nu vroia să beie paharul cu care îl cinstise haiducul.

Amintindu-şi de dragostea nefericită, pe care a avut-o, haiducul a hotărât să-l ajute flăcăului. Era nevoie de bani şi cât mai repede.

Tocmai în vremea aceasta fârtaţii i-au spus haiducului că un boier bogat se pregătea să plece la Chişinău.

În ajunul plecării, în curtea boierului a intrat un călăreţ înarmat şi i-a poruncit să ieie la drum vreo sută de galbeni, fiindcă o să aibă plăcerea să se întâlnească cu Ursu, căruia nu i-s pe plac boierii săraci. Călăreţul a dispărut. La curte se ridicase zarvă mare, a fost anunţată poliţia, tot drumul a fost împânzit de puşcaşi şi oameni înarmaţi, iar pe poteci lăturalnice se porniră călăreţi trimişi să deie de urma haiducului. Boierul nu putea să amâne plecarea. Cu frica în spate s-a pornit, înconjurându-şi careta cu vreo sută de călăreţi, înarmaţi până în dinţi.

Unul dintre posturi se găsea nu departe de sat. În vremea aceasta ploua, era noapte, frig şi paznicii au intrat în cârciumă să se usuce şi să se încălzească.

Acolo s-au luat cu vorba, s-au îmbătat şi au uitat de pază. În cârciumă a intrat deodată Ursu. Paznicii s-au trezit din beţie, iar haiducul a început a-l ocărî, că nu-şi îndeplinesc slujba, nu-l ascultă pe boier; şi cu lovituri de bici i-a alungat pe toţi din cârciumă.

Pe la miezul nopţii boierul cu toată paza trecea prin pădure.

Deodată în mijlocul drumului a apărut un călăreţ. A urmat o împuşcătură de pistol. „Ursu!” răcni careva şi paznicii s-au luat în goană după călăreţ. Vizitiii mânau caii şi se ţineau cu careta pe-aproape de paznici. Împuşcăturile celui din faţă nu conteneau, strajnicii răspundeau şi ei. Răcnete, şuierături, zarvă mare! Toţi zburau înainte. Folosindu-se de învălmăşeală, Ursu s-a ascuns în pădure şi când a ajuns careta în dreptul lui, a intrat printre călăreţi şi a prins a fugi înaintea tuturora şi a striga: „Prindeţi-l, măi, trage foc în netrebnic!”, ceilalţi au dat în cai şi mai avan, întrecându-l, iar el a sărit de pe cal în caretă, s-a aşezat alături de boierul înfricoşat, l-a salutat şi i-a vorbit:

Vezi, cucoane? Ursu este om de condiţie: a făgăduit că o să meargă alături de dumneata şi s-a ţinut de cuvânt. Ca răsplată trebuie să respecţi învoiala şi să-mi dai suta cea de galbeni.

Boierul n-a spus nici un cuvânt, a scos punga şi i-a dat-o haiducului. Ursu i-a mulţumit şi a încălecat iar pe calul său, care alerga alături de caretă. Nimeni n-a băgat de seamă nimic: toţi zburau înainte, răsuna pădurea de împuşcături şi răcnete.

Urcând în şa, Ursu i-a ajuns din urmă şi a început a-l croi cu harapnicul pe călăreţi: „Na, na neisprăviţilor ce sunteţi, l-aţi scăpat pe Ursu din mâini!”

Apoi a ieşit înaintea lor, a mai tras un foc de pistol în aer şi a dispărut.