Abu-Nuwas şi scalda sultanei Sett Zobeida1

Se povesteşte că slăvitul calif Harun Al-Raşid, care o iubea cu o dragoste peste măsură pe soţia şi verişoara lui, Sett Zobeida, pusese să se zidească pentru ea, într-o grădină numai a ei anume, un havuz marc, împrejmuit de un crânguşor de copăcei stufoşi, unde se putea scălda

        : La M. A. Salie: Povestea cu Harun al-Raţid fi sitt-Zubeida.

Fară a fi zărită vreodată nici de privirile bărbaţilor, nici de razele soarelui, atâta de nepătruns şi de frumos era acel crânguşor.

Or, într-o zi de arşiţă, Sett Zobeida veni singură-singurică în crâng, sc dezbrăcă până la piele pe marginea havuzului şi intră în apă. Ci nu-şi spălă decât picioarele, până la genunchi; căci se sfia de trcmurul pe care apa îl dă trupului ce se cufundă cu totul în valuri şi, pe deasupra, nici nu ştia să înoate. Doar cu un lighenaş de aur pe care îl adusese cu ea îşi turna câte puţină apă pe umeri.

Califul, care o văzuse când plecase către havuz, o urmase încetişor şi, călcând fară zgomot, ajunsese la crânguşor tocmai când Sett Zobeida era goală. Şi ascuns între frunzişuri, începu s-o privească şi să se minuneze de alba ci goliciune lângă apă. Şi, cum sta cu o mână sprijinită pe creangă, deodată creanga se frânse şi Sett Zobeida.

În clipita aceasta a istorisirii sale, Şeherezada văzu că sc luminează de ziuă şi, sfioasă, tăcu.

Dar când fu cea de a trei sute şaptezeci şi noua noapte spuse:

Deodată creanga se frânse şi Sett Zobeida, cuprinsă de spaimă, sc întoarse, punându-şi repede mâinile la locul de ruşine, ca să-1 ferească de priviri străine. Or, Sett Zobeida era aşa de binecuvântată, încât mâinile ci amândouă nu izbuteau să acopere totul; aşa că, printre degetele ei, ochii califului zăreau întreaga slavă.

Al-Raşid, care până atunci nu avusese prilejul s-o privească în voie pe verişoara lui, fu şi uimit şi încântat văzând-o cât de dăruită era, şi se grăbi să se îndepărteze pe furiş, aşa cum venise. Dar cele văzute îi stârniseră închipuirea şi se simţi deodată ispitit să facă versuri, începu prin a ticlui, pe un ritm sprinten, următorul vers:

Văzui argintul gol într-un havuz.

Dar degeaba îşi mai frământă el mintea să ducă mai departe cuvintele, căci nu izbuti nu numai să isprăvească poezia, ci nici măcar să facă şi versul următor, cerut de rimă; şi se simţea tare necăjit şi asuda repetându-şi:

Văzui argintul gol într-un havuz.

Şi nu izbutea să iasă la liman. Atunci, se hotărî să-1 cheme pe poetul Abu-Nuwas şi îi spuse:

Ia să vedem dacă poţi să duci la capăt o poezioară care are ca vers de început aceste cuvinte:

Văzui argintul gol într-un havuz.

Atunci Abu-Nuwas, care şi el dăduse târcoalc prin preajma havuzului şi luase seama la toată întâmplarea de mai înainte, răspunse:

Ascult şi mă supun!

Şi, spre uluirea califului, ticlui pe dată stihurile următoare:

Văzui argintul gol într-un havuz, Şi ochii mei cu flăcări s-au aprins Gazela dulce sufletul mi-a prins Cu-al fericirii ei ascuns hurmuz.

De ce nu m-am putut schimba un timp în val de apă, să-i alint hoţeşte Al frumuseţii har – sau într-un peşte, Pentru un ceas ori două, să mă schimb?

Califul nu încercă să afle cum de ştiuse Abu-Nuwas să dea versurilor lui o culoare atâta de aidoma cu faptele întâmplate, şi îl răsplăti cu dărnicie, spre a-i dovedi mulţumirea avută.

Pe urmă, Şeherezada adăugă:

Dar să nu socoţi, o, norocitule sultan, că iscusinţa minţii lui Abu-Nuwas ar fi mai strălucită decât minunata lui stihuire din snoava ce vine acuma la rând.