Povestea lui Wardan măcelarul cu fata vizirului

Se povesteşte, între altele, că trăia la Cairo un om care se numea Wardan, de meserie măcelar de carne de berbcc. Şi el vedea zilnic venind în prăvălia lui o adolescentă cu un trup şi un chip vrăjite, dar cu ochii obosiţi ca şi trăsăturile feţei, iar boiul ei era foarte palid. Ea venea întotdeauna urmată de un hamal cu coşul prins în chingi de spate, alegea bucata de carne cea mai fragedă şi fuduliile de berbec, plătea totul cu o monedă de doi dinari sau mai mult, punea târguiala în coşul hamalului şi continua să se preumble prin suk oprindu-se la toate dughenele şi cumpărând câte ceva de la toţi negustorii. Şi îşi petrecca în felul acesta o mare parte din timp, până când, într-o zi, măcelarul Wardan, frământat la culme de aspectul ciudat şi de talâmele clientei sale, se hotărî să lămurească lucrurile, ca să se descotorosească de gândurile carc-l munceau în legătură cu toate acestea.

Or, i se ivi ocazia prilejuindu-se încr-o dimineaţă de trecerea hamalului tinerei, singur, prin faţa prăvăliei sale. Îl opri, îi puse în mână un cap de berbec cât se poate de nun, şi îi zise:

— O, hamalule, roagă-1 pe grătaragiu să nu ardă prea tare capul, ca să nu-şi piardă din savoare!

După care adăugă:

O, hamalule, sunt foarte nedumerit de fetişcana care te ia în fiecare zi în serviciul ei! Cine este şi de unde vine? Ce face cu fuduliile de berbec? Şi, mai cu seamă, pentru ce-i sunt atât de obosiţi ochii şi trăsăturile feţei?

Celălalt răspunse:

Pe Allah! Sunt tot atât de nedumerit în privinţa ci ca şi tine! Ceea ce ştiu, îţi voi spune pe dată, pentru că eşti darnic cu oamenii sărmani ca mine. Iată: de-ndată ce-şi termină toate cumpărăturile, mai ia de la negustorul nazareean din colţ, pentru vreun dinar, un vin vechi scump şi mă duce, astfel încărcat, până la intrarea grădinii marelui vizir. Acolo, mă leagă la ochi cu voalul său, mă ia de mână şi mă conduce până Ia o scară ale cărei trepte Ie coboară împreună cu mine, ca să mă despovăreze apoi de coşul meu, să-mi dea o jumătate de dinar pentru osteneală şi un coş gol în locul coşului meu încărcat care rămâne acolo, şi mă conduce din nou, cu ochii tot legaţi, până la poarta grădinii, unde îmi dă slobozenie până a doua zi. Şi eu nabar n-am ce face cu carnea, fructele, migdalele, lumânările şi cu toate lucrurile pe care mi le dă să le car până la scara subpământeană!

Măcelarul Wardan răspunse:

Nu faci decât să-mi măreşti nedumerirea, o, hamalule!

Şi cum veniseră alţi clienţi, îl lăsă pe hamal şi începu să-i servească.

A doua zi, după o noapte petrecută chibzuind la toate acestea care-l rodeau la culme, văzu sosind, la aceeaşi oră, fătuca urmată de hamal. Şi îşi zise: „Pe Allah!

Dc data asta trebuie să aflu, cu orice preţ, ce vreau să • it< ştiu!

Şi, după ce tânăra se depărtă cu cumpărăturile ei, lăsă în grija băiatului de prăvălie vânzarea şi cumpărarea din dugheană şi începu să-i urmărească de la distanţă, în aşa Fel încât să nu poată fi observat. Merse aşa în spatele ei până la intrarea în grădina vizirului şi se ascunse după arbori ca să aştepte întoarcerea hamalului, pe care-l văzu, într-adevăr, cu ochii legaţi şi condus pe alei de ea, care-l ţinea de mână. După câteva clipe, o văzu revenind la intrare, ridicând voalul de pe ochii hamalului, lăsându-l să plece şi aşteptând, până dispăru din vedere, înainte de a sc întoarce în grădină.

Atunci măcelarul ieşi din ascunzătoare şi o urmări cu picioarele goale, furişându-sc printre copaci. O văzu astfel ajungând în faţa unui stei de stâncă pe care îl atinse într-un anumit fel, facându-l să se răsucească pe loc şi dispărând pe o scară ale cărei trepte coborau sub pământ. Aşteptă atunci câteva clipite şi se apropie de stâncă, pe care începu să o pipăie în acelaşi fel, şi reuşi să o facă să se răsucească. Se afundă atunci sub pământ, punând stânca la locul ci şi, iată povestit de el însuşi ceea ce văzu:

El spune:

— La început nu desluşeam nimic în bezna culei; apoi sfârşii prin a zări un coridor în fundul căruia se ccrnca lumina; îl parcursei, tot în picioarele goale şi ţinându-mi respiraţia şi ajunsei la o uşă în spatele căreia desluşii râsete şi mormăicli. Pusei ochiul pe crăpătura pe unde se strecura raza de lumină şi văzui, înlănţuiţi pe un crivat, în toiul diverselor răsuciri şi mişcări, pe adolescentă şi o maimuţă uriaşă, care avea totuşi figură umană. După câteva clipite, fetişcana se dezlănţui, sc ridică-n picioare şi-şi lepădă toate veşmintele ca să sc întindă din nou pe crivat, dar complet goală. Şi pe dată maimuţa se năpusti asupra ei, călcând-o, înlănţuind-o cu braţele. Când termină treaba cu ea, maimuţoiul se ridică, se odihni o clipă, apoi o reluă în posesie, călcând-o din nou. Se ridică iar şi se odihni din nou, ca să se năpustească încă o dată asupra-i şi să o aibă, şi tot aşa, ele zece ori în acelaşi fel, în timp ce ea, la rândul ei, îi dădea tot ceea ce-i dă o femeie celui mai fin şi mai delicat dintre bărbaţi. După care amândoi căzură leşinaţi de epuizare. Şi nu mai mişcară.

Iar eu rămăsei uimit până peste poate.

În clipita aceasta a istorisirii sale, Şeherezada văzu că se luminează de ziuă şi, sfioasă, tăcu.

Dar când fii cea de a trei sute cincizeci f i patra noapte spuse:

Cu rămăsei uimit până peste poate. Şi-mi zisei în sinea mea: „Acum ori niciodată este momentul să profit de ocazic". Şi, cu o izbitură cu umărul forţai uşa şi mă repezii în cameră învârtind deasupra capului cuţitul meu de măcelar, atât de ascuţit că putea atinge osul înaintea cărnii.

Mă năpustii hotărât asupra uriaşei maimuţe, căreia nu i se mişcă nici un muşeni, atâta era de zdrobită de vânzolelile sale, îi înfipsei cuţitul fulgerător în ceafa şi, pe dată îi despărţii capul de trunchi. Atunci forţa vitală care era în trupul său ieşi cu voict mare, horcăit şi spasme, încât fetişcana deschise deodată ochii şi mă văzu cu cuţitul plin de sânge în mână. Scoase un urlet de groază, încât crezui un moment că o voi vedea moartă fară scăpare. Totuşi, văzând că nu-i voiam răul, putu să-şi vină încet-încet în fire şi să mă recunoască.

Şi îmi zise:

— Aşa tratezi, o, Wardan, o clientă statornică?

Eu îi zisei:

— Vai, dar eşti propria ta duşmancă! N-ai găsit nici un bărbat zdravăn de a-i vestcgăluit la asemenea însăilcli?

Ea îmi răspunse:

O, Wardan, ascultă mai întâi povodul accsta şi poate îmi vei da iertăciune! Află, dar, că sunt unica fiică a marelui vizir. Până la vârsta de cincisprezece ani am trăit liniştită în palatul tatălui meu; dar, într-o bună zi, un arap m-a învăţat ce aveam de învăţat şi a luat ceea ce avea de luat de la mine. Or, trebuie să ştii că nu există nimic asemenea unui arap care să ne poată aţâţa, pe noi, femeile, mai cu seamă când terenul a simţit acest îngrăşământ negru pentru prima dată. Aşa că să nu te mire că terenul meu a devenit de atunci atât de avid, încât arapul trebuia să-1 ude fară încetare.

După o vreme, arapul muri la datorie, iar eu îi povestii necazul meu unei bătrâne din palat care mă cunoştea din copilărie. Bătrâna clătină din cap şi spuse:

Singurul lucru care poate înlocui arapul pentru tine de acum înainte, fata mea, este maimuţa. Pentru că nimic nu este mai fecund dccât maimuţa.

Eu mă lăsai convinsă de bătrână şi, într-o zi, văzând trecând pe sub ferestrele palatului un dresor de maimuţe care-şi punea animalele să facă salturi, îmi descoperii chipul în faţa cclci mai voinice dintre ele, care mă privi. De îndată îşi rupse lanţul şi, fară ca stăpânul ei să o poată opri, fugi pe străzi, făcu un mare ocol şi se întoarse la palat prin grădină şi alergă drept în camera mea unde mă cuprinse-n braţe şi făcu ceea ce făcu de zccc ori una după alta, fară să se oprească.

Până în cele din urmă, tatăl meu află despre năzbâtiile mele cu maimuţa şi era cât pe cc să mă omoare în ziua aceea. Dar eu neputând să mă mai lipsesc de aci-nainte de maimuţa mea, am pus să mi se sape în taină această culă unde o închisei. Şi-i aduceam eu însămi de mâncare şi de băut, până astăzi, când fatalitatea te-a făcut să descoperi ascunzătoarea mea şi te împinse să o ucizi! Vai mic! Ce mă fac?

Atunci eu încercai să o parigorisesc şi îi zisei, ca să o liniştesc:

Fii sigură, stăpâna mea, că pot înlocui priicios maimuţa pentru tine. Încearcă şi vei vedea, că sunt cunoscut ca bun de încălecat!

Şi, de fapt, i-am dovedit chiar în acea zi, ca şi în următoarele, că bărbăţia mea o depăşea pe accca a răposatei maimuţe şi a defunctului arap.

Totuşi, nu putea continua în felul acesta prea mult timp, pentru că, după câteva săptămâni, eram pierdut, acolo, înăuntru, ca într-un tău fară fund. Iar adolescenta vedea, dimpotrivă, crescând poftele sale din zi în zi, şi focul interior aţâţându-se.

În această situaţie supărătoare, surucluii la ajutorul unei bătrâne pe care o cunoşteam ca fiind nemaipomenită în arta pregătirii de filtre şi în prepararea de lcacuri pentru cele mai înrăite boli. Îi povestii întâmplarea de la început până la sfârşit şi îi zisei:

Acum, mătuşă, vin să-ţi cer să faci un preparat bun să stingă poftele nesăţioase ale acestei femei şi să-i potolească năbădăile!

Ea îmi răspunse:

Nimic mai uşor!

Eu îi zisei:

Mă încred întru totul în ştiinţa şi înţelepciunea ta!

Atunci ea luă o oală în care puse o uncie de seminţe de tupinus albuş de Egipt, o uncie de oţet pur, două uncii de hamei şi câteva frunze de digitală. Ficrse totul timp de două ore, decantă cu grijă lichidul şi-mi spuse:

Leacul este gata.

Atunci o rugai să mă însoţească în subterană, şi ea, la aceasta, îmi zise:

Trebuie mai întâi să o tăvăleşti până când va cădea vlăguită.

Şi se retrase pe coridor aşteptând să termine cc avea de făcut.

Eu făcui ceea ce-mi poruncise şi atât de bine, încât fetişcana îşi pierdu cunoştinţa. Atunci bătrâna intră în cameră şi, după ce încălzi lichidul adus, îl puse într-un lighean de aramă şi îl înţepeni între coapsele fetei vizirului. Şi îi făcu fumigaţii care-i pătrunseră adânc în părţile fundamentale, şi trebuie că au produs un efect aşteptat, pentru că deodată văzui căzând dintre coapsele îndepărtate ale fetei două drăcovenii, una după cealaltă, care începură a se vânzoli. Eu le cercetai mai de aproape şi văzui că erau două anghile, una galbenă şi ccalaltă neagră.

La vederea celor două anghile.

În clipita aceasta a istorisirii sale, Şeherezada văzu că se luminează de ziuă şi, sfioasă, tăcu.

Dar cândfu cea de a trei sute cincizeci fi cincea noapte spuse:

La vederea cclor două anghile, bătrâna fu în culmea satisfacţiei şi strigă:

Fiule, adu slavă lui Allah! Leacul şi-a făcut efectul! Să ştii că aceste două anghile erau cauza nesaţiului de care mi te-ai plâns. Una dintre anghile s-a născut din împreunarea cu arapul, iar cealaltă din împreunarea cu maimuţa. Acum, pentru că ele au ieşit, adolescentei i se vor astâmpăra năbădăile şi nu va mai fi obositoare şi dezordonată în dorinţele ei!

Şi, într-adevăr, văzui că de îndată ce-şi veni în fire, fetişcana nu mai vru să-şi facă poftele. Şi o găsii atât de liniştită, încât nu pregetai să o cer în căsătorie. Ea acceptă, pentru că se obişnuise cu mine. Şi trăirăm împreună, de atunci, cea mai dulce viaţă şi în cele mai perfecte delicii, după ce am adus-o în casa noastră pe bătrâna care reuşise această vindecare miraculoasă şi care ne-a învăţat leacul pentru dorinţele nesăbuite.

Slăvit fie Cel Viu, care nu moare şi care ţine în mâna sa imperiile şi regatele.

Şi Şeherezada continuă:

Asta este, o, norocitule sultan, tot ceea ce ştiu despre leacul ce se poate da femeilor nesăţioase!

Şi sultanul Şahriar zise:

Aş fi vrut să cunosc acest leac, anul trecut, ca să o afum pe blestemata pe care am surprins-o în grădină cu sclavul meu, arapul! Dar tu, Şeherezaaa, lasă acum poveştile ştiinţifice şi istoriseşte-mi în noaptea aceasta, dacă poţi, o poveste mai surprinzătoare decât toate cele pe care le-am auzit până acum; pentru că mă simt mai apăsat ca de obicei!

Şi Şeherezada zise:

— Pot!

E povesteşte că în vechimea vremilor şi în trecutul vârstelor şi al veacurilor a fost odată, printre înţelepţii Greciei, un înţelept care se numea Danial. Avea o mulţime de învăţăcei sârguincioşi, care îi ascultau învăţăturile şi sorbeau din ştiinţa lui; ci el nu cunoscuse şi mângâierea de a avea un fiu, care să poată ajunge moştenitorul cărţilor şi al scrierilor sale. Cum nu mai ştia ce să facă spre a căpăta un asemenea moştenitor, îi veni în gând să-1 roage pe stăpânul cerului să-i dăruiască o asemenea binecuvântare. Or, Cel-Preaânalt, care nu are nici un fel de străjer la poarta dărniciei sale, îi ascultă ruga, şi soţia învăţatului rămase grea pe clipă pe dată.

În lunile cât ţinu sarcina soţiei lui, înţeleptul Danial, care de mult se ştia câtu-i de bătrân, îşi zise: „Moartea mea-i aproape şi nu ştiu dacă fiul pe care îl voi avea are să poată găsi neatinse toate cărţile şi toate scrierile mele." Şi numaidecât se apucă să-şi folosească tot timpul spre a aduna pe câteva foi de hârtie toată ştiinţa cuprinsă în multele şi feluritele sale scrieri. În felul acesta, umplu cinci foi, cu o scriere foarte măruntă, ce cuprindeau miezul întregii lui ştiinţe şi al celor cinci mii de hrisoave pe care le avea. Pe urmă le mai citi o dată, cugetă un răstimp, şi găsi că şi acele cinci foi cuprindeau lucruri care mai puteau fi scurtate. Atunci închină încă o vreme cugetărilor, şi sfârşi prin a le cuprinde pe toate cele cinci.