30 Cânele, cucoșul și vulpea

Un câne se întovărășise c-un cucoș și umblau amîndoi împreună, iar dacă se întîmpla să însereze prin vreun codru, cucoșul se suia sus în vîrful unui copac și dormea acolo, cîntînd la vremea sa, iar cânele se culca și el la rădăcina aceluiași copac în scorbură. Într-o dimineață, cucoșul cînta după cum îi este obiceiul, iar o vulpe, auzindu-i glasul, alergă repede intr-acolo și zise cucoșului:

— Rogu-te, pogoară-te nițel jos, căci atîta îmi plăcu glasul tău, încât aș vroi să te sărut cu poftă !

Iar cucoșul îi răspunse :

— De vreme ce-mi zici să mă pogor jos, strigă pe portar să-mi deschidă ușa, și caută-l, că-i aici jos, la rădăcina copacului, în scorbură.

Iar vulpea căutînd pe portar, află cînele și-l deșteptă ; iar cânele, văzînd-o, o luă de grumaz și o mîncă. Așa păți vulpea cu înțelepciunea ei ; vrînd să vîneze pe cucoș ca să-l mînînce, cucoșul o vină pe ea prin cîne.

Învățătură : Așa și oamenii cei înțelepți, cînd se văd ispitiți de cei care voiesc a le face,rău, nu numai că nu se dau îndărăpt, dar întorc răul asupra acelora ce căutau a-l face lor.