29 Cânele și lupul

Un câne zăcea în afară de ograda stăpînului, adăpostindu-se subt un gard, unde-l găsi un lup care vroia să-l mînînce. Cînele se rugă de lup să-l mai aștepte puțintel zicîndu-i :

— Peste puține zile stăpînul meu va să facă praznic mare, atunci și eu voi mînca mult de mă voi îngrășa și așa voi fi dulce și bun la mîncare, pe cînd acuma vezi-mă că-s slab și nemernic; iar atunci viind tu, mă vei mînca cu poftă.

Lupul îl crezu și-l lăsă, iar peste cîteva zile, mergînd iar după vînat, se abătu și pe la cine, pe care acuma zărindu-l de departe, tocmai sus pe vîrful unui grajd, îl chemă să vie jos, zicîndu-i :

— U ! mă ! Dar oare nu-ți mai ții cuvîntul ? Dar oare ți-ai uitat jurământul ?

Iar cânele îi răspunse :

— Cu adevărat, jupîne lupe, că de astăzi înainte de mă vei mai găsi afară din ogradă, să nu mai aștepți nuntă ori praznic, ci să-ți cauți de treabă.

Învățătură : Așa fac oamenii cei înțelepți, că dacă din nenorocire cad în vreo nevoie sau primejdie, de unde din întîmplare scapă, ei atunci se feresc și se păzesc cât se poate mai bine ca să nu mai cadă într-însa sau într-alta asemenea.