DOI CÎNI

Un om gătise ospăț ca să cheme pe un prietin al său să-l ospăteze, iar cânele omului încă chemă pe cânele prietinului, zicînd :

— Frate, să vii la noi să te ospătezi astăzi !

Deci cânele veni cu bună nădejde că atît de bineva mînca și va bea, încât nici mâne să nu-i fie foame, și așa se bucura și dădea cu coada ; iar cânele cel de casă îi zise :

— Haide, prietine, vino să-ți arăt cîte feluri de bucate facem astăzi și ce ospăț gătim.

Și așa merseră ei în plimbare pînă la bucătărie și intrînd înlăuntru, veseli amîndoi, bucătarul îi văzu și apucîndu-i cătră ușă îi bătu pe amîndoi de-i zvîntă, iar pe oaspetele acela îl luă de coadă și mătură bucătăria cu dînsul, apoi îl aruncă pe o fereastră într-o rîpă. De acolo bietul cîne se sculă ca vai de el și plecă tot poticnindu-se și schelălăind ; iar cînii satului se strînseră împrejurul lui și-l întrebau cum s-a ospătat. Și el le spunea :

— Așa de bine am mîncat și atît de mult am băut, încît m-am îmbătat și nici calea pe unde .șă merg n-o mai văd.

Învățătură : Să nu crezi niciodată pe cel ce se laudă că-ți va face vreun bine, pînă nu vei, vedea cu ochii tăi.