Furnica și porumbiţa

O furnică însetase și intrînd într-o apă mare ca să bea, o luă repejunea apei și o ducea în jos, fiind aproape să se înece. Iar o porumbiță, văzînd-o că se îneacă, aruncă o ramură de copac lângă dînsa, de care furnica acățîndu-se, îndată a fost scoasă la mal, și astfel porumbița a scăpat-o. De atunci ele se întovărășiră amîndouă. Și nu după multă vreme se întîmplă că un păsărar întinse pe jos niște lațuri, risipind pe deasupra lor mei ca să amăgească pe porumbiță și s-o prindă. Dar furnica, văzînd pe păsărarul acela, merse drept la dînsul și-l pișcă de picior așa de tare, că de usturime sări în sus țipînd ; iar porumbița atunci se sperie, și fugind, scăpă din primejdie.

Învățătură: Așa-i cinstit și frumos, ca celui ce-ți face bine să-i faci și tu bine pentru binele ce l-ai primit, și așa trebuie să facă oamenii între dînșii.