VULPEA ȘI PĂDURARUL

O vulpe fugea de niște vînători care o urmăreau și, alergînd peste cîmpii, întîlni un pădurar pe care-l rugă să o ascundă undeva. Pădurarul îi arătă un ungher în colibă și-i zise să se vîre acolo. Îndată apoi sosind și vînătorii, întrebară de vulpe ; dar pădurarul le spuse cu gura cum că n-a văzut nimic, iar cu mâna le arătă locul unde era vulpea. Vînătorii însă nu înțeleseră semnul pădurarului și plecară de acolo. Atunci vulpea, văzîndu-i depărtîndu-se, a ieșit afară, iar pădurarul îi zise :

— Poți să-mi mulțămești, căci nu te spusei vînătorilor.

Dar vulpea-i răspunse :

— Ţi-aș fi mulțămit de ți-ar fi fost și semnul mînii precum îți fu cuvîntul.

Învățătură : Așa sînt și unii oameni — cu cuvîntul zic una, iar cu fapta fac alta.