Frunză verde de neghină,

Iată potira se ’nşiră

Spre Darie năvăleşte

Şi din greu mi-l strâmtoreşte,

Şi ’ntr’o clipă cum mi-l văd

Trei panţiri mi se râpăd,

Pe trei şoimi cu stele ’n frunte

Şi cu zăbalele crunte,

Și la Darie cum vin

Schimbă treapăd în paslin

Şi dintrânşii unul iată

Prin vorbire apăsată

Spre Darie se ’ndreptează

Şi astfel-i cuvântează:

„Măi Darie, hoţ de ţară,

Ce ţii drumul la hotară.

Măi Darie pui de lotru,

Ce ţii drumul strâmt din codru !

Şi despoi pe călători

De-avuţii de bănişori;

Potiri multe te-au cătat,

Multe potiri te-au scăpat!

Multe braţe ai doborît

Case multe ai sărăcit;

Dar azi steaua-ţi s’a sfârşit,

Dar azi steaua-ţi s’a nchinat,

Căci o să te dai legat!

Pune deci armele jos

Să te prindem sănătos,

Ca să te mărturiseşti

Păcatele să-ţi căeşti!

Căci să ştii că te ’nconjoară

Înarmaţi până’n picioare

Şapte sute de hăitaşi

Şi pe jos şi călăraşi

Şi de te-oi împotrivi

Aci moartea-ţi vei găsi!

— Mai panţiri cu straie dalbe

Și cu chimire albe!

De voi nici că mi-ar păsa

La voi nici că m’aş uita,

De n’ar fi pe lângă mine

A mea puică şi al meu bine,

Ce mi-a rămas credincioasă

De când am luat-o ’ncasă;

Şi de aceea sunt silit

Să fiu de voi biruit;

Deci de-mi veţi făgădui

Şi dacă-mi veţi jurui

Că soţia ’mi veţi cruţa

Să-mi tragă ursita mea,

Copilaşi-mi mititei

Să-i crească ’n sudoarea ei,

Aste voi de mi-le ’ţi spune

Jos eu armele voiu pune,

Şi m’oiu da să mă legaţi,

Dacă este ca să paţ

Panţirii se sfătuesc

Şi cererea-i juruiesc.

Dare li se supune

Şi armele jos le pune.

Potiraşii se slobod

Şi mi-l leagă cot la cot,

Şi-l duc la închisoare ’ndată

Ca să-i facă judecată.