Bine vorba n’au sfârşit,

Iată Turcii c’au sosit

Şi la poart’au năvălit.

Şi ei poarta mi-au sfărmat

Şi în nuntru au intrat.

Nici „bună ziua“ n’au dat

De Dochiţ’au întrebat.

— „Sânduleasă, Sânduleasă!

Und-ţi-e fica cea frumoasă,

Zâna cea mult drăgostoasă?“

— De mult fica mi-a murit

Şi-am îngropat-o ’n pământ.

Sub fereastră lângă casă,

Să bată mirosu ’n casă,

Căci a fost o floare aleasă!

Şi de nu-mi credeţi cuvântul

Aideti si-ţi vedea, mormântul!

Turcii-atunci mi se grăbia,

Sub fereastră se ducea

Şi începură de-a săpa

Pe Dochiţa caută.

Şi-au săpat cât au săpat

Pe Dochiţa n’au aflat.

Atunci ei s’au mâniat.

Şi pe mă-sa mi-au luat-o,

Mi-au luat-o, mi-au legat-o:

De pletele părului

La pocinulul hornului

La dogoarea focului.

Focul că mi-o dogoria

Turcii că mi-o ’ntorcea,

Mi-o ’ntorcea şi mi-o frigea

Cu bicele mi-o plesnia

Şi din gură tot zicea:

— „Sânduleasă, Sânduleasă

Und’ţi-e fica cea frumoasă

Zâna cea prea drăgăstoasă?

Ori pe fica ta ni-i da,

Ori noi capul ţi-om lua!"

Sânduleasă le zicea:

— Daţi-mi drumul de-acolea

Că vă spun pe fica mea!

Turcii drumul că mi-i da

Ea din gură atunci grăia

— Duceţi-vă ’n grădiniţă,

Sub un corciu de tămâiţă

Acolo-i a mea ficuţă! —

Turci-au mers şi-au căutat-o

Pe Dochiţa mi-au aflat-o.

Dochiţa cum mi-i văzu

Leşinată jos căzu.

Turcii de mână au luat-o,

Cot la cot că mi-au legat-o,

În căruţ’au aruncat-o,

Pe obraz-au acoperit-o

Jos pe Nistru au pornit-o.