Şi-au luat-o şi s’au dus,

La Nistru când au ajuns,

Dochiţa s’a deşteptat

Şi cântecul şi-a cântat:

Turcilor, păgânilor,

Duşmanii creştinilor!

Deslegaţi-mi mânele,

Să-mi desleg cosiţele

Să-mi jelesc surorile,

Să-mi jelesc părinţii mei,

Că m’aţi luat dela ei.

Turcii drumul că-i dăduse,

Ea din căruţă sărise,

Şi cu-un glas pătrunzător

Dar prea înspăimântător,

Începu iar de-a cânta
Şi din gură zice-aşa:

„ Decât roba Turcilor,

Mi-i mai bine-aici să mor,

Să fiu gustul apelor,

Şi mâncarea peştilor

Şi cotloane racilor,

Şi rugine petrelor!

Şi cum sta şi cum cânta

Ea ’n Nistru se arunca

Şi-acolo se îneca.

Atunci Turcii mi s’au dus

Şi-au săcat

Nistrul din sus.

Şi-au săcat cât au săcat,

Pe Dochiţa n’au aflat,

Numai de semne i-au dat.

De inele ruginite

De ciolane putrezite.