Murguţ paşii şi’ndesa

Şi drumului se lăsa

Cum se lasă pasărea

Când vede primejdia.

Şi mergea, murgul mergea

Pământul de n’atingea;

Mergea murgul

Ca şi vântul.

Iar când soarele-apunea,

Pe când luna răsăria,

Iată!... colo ... mai la vale,

Că ’ntâlneşte un om în cale,

Un om nalt

Cam sprincenat,

Ce’n loc sta

Şi cuvânta:

— Struţişor mândru ’ncrengat,

Călăreţ frumos gătat!

Să nu-ți fie cu bănat

Unde calea-i apucat,

De-ţi-i murgul asudat ? "

— „La mândruţa din cel sat!“

„ Strânge-ţi murgul tare ’npinten

Că la mândra-i sosi minten ⁸ ),
Că eu mândra ţi-am lăsat

Mai moartă zăcând în pat;

Mă-sa lumina-i ţinându-i,

Tată-său sălaş făcându-i.

Soră-sa scâlduşă’unplându-i,

Frate-său mormânt săpându-i!“