Pe cel deal pe cea cărare,

Un voinic mergea călare,

Voinicelul şuerând

Iar’ murguţul nechezând.

Şi murguţul râncheza,

Voinicelul cuvânta:
„Ţu, ţu, ţu, iubit murguţ!

Ce mergi aşa de ’ncetuţ ?

Ori doară ţie, ţi-e greu

De sub capeneagul meu,

Ori de cidea codrului,

Ori de colbul drumului ?

— Ba, zău! mie nu mi-i greu

De sub căpeneagul tău,

Nici de cidea codrului

Nici de colbul drumului;

Fără tine că-mi e greu

De năravul tău cel rău,

Că tu mergi la făgădău

Vii acasă şi faci rău.

Că tu mergi la crâşmă ’n vale

Şi bei cu mândre de-a taie,

Iar’ eu stau la cheutoare

Rod frâul de foame mare.

Şi tu bei cu mândrele

Pe la toate crâşmele,

Iar eu rod zebelele

La toate proptelele!“

„Rabdă, rabdă,

Murguţ rabdă!

Ne băut şi ne mâncat

Cum rabd şi eu ne’nsurat,

Că dacă m’oiu însura,

Eu în grajd că te-oiu băgă,

De mâncare că ţi-o da

Ce ţi-o cere inima!...
Ţu, ţu, ţu, murguţule,

Murgule, voinicuele!

Ţu, ţu, tu în paşi mai sare

Să, sosim în sat cu soare,

C-am o mândră ca o floare

Şi m’aşteaptă de mai moare!“