Voinicul când auzise

Fiori reci trupu-i cuprinse,

Murgu ’n pinteni că şi-l strânse

Şi la drum iar se pornise,

Şi mergea, murgul mergea,

Pământul de n’atingea

Mergea murgul

Ca şi gândul.

Şi colea când amurgea

La mândra lui ajungea,

Nime poarta-i deschidea

Dar’ când murgul râncheza

Poarta-n trei se despica

Şi ’n ogradă că-mi intră,

Voinicul descâlica

La gard murgul şi-l lega,

De-un gard înalt de nuele

Căci în casă-i mare jele.

L-a legat de cheutoare

I-a dat fân cu cuişoare,

Căci în casă mândra-i moare.

Şi ’n casă când a intrat

Lumea i s’a ’ntunecat

Văzându-şi mândruţa ’n pat.

Iară ea când l-a zărit

Din gură astfel a vorbit:

— „Stroică, tată, sălaşul,

Ţipă, frate, hârleţul.

Stânge, mamă, lumina,

Ţipă soră, scălduşa,

Că mi-a venit puterea.

De-a cui dor m am bolnăvit

El în casă mi-a venit.