Armân-Armâna j-dipunea

Ingios câtră tu vale

Ş-armânlu gîoni să-alina
Şi o-astâl’e în cale.

„Armâna mea, lea Armâna mea,

D-îu vini, d-îu n'î ti di puni.

„Muşat iu calea, calea ta,

Armână si-n'î aspun'.

— Io di la oi, Armâne, v'in

Acasă si n'î mi ducu,

S-l’au pâni si ţâruhî s’alin,

Ş-la picurări s-le-aducu

— Armână, dă-n'î un ocl’u laiu,

Dă-n'î nă bâşari armână,

Țe s-nu scot dit minţi hai,

Co-arade nă stâmână.

— Ea tradzi-ţi calea ş-calea mea,

Alasă-n'-u armâne,

Mi ngroapă loclu ş-ţar-ţea

Când minduesc ţe-arşine-î.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Si dusi feata a casă-l'i

Ş-a mumă sai l'-aspusi

Cum picurarlu o-astâl’e

Şi ocl'ili îli l'i supsi.

„H'ii isusită, feata mea,

Cu h'il’u di Celnic mari,

„Ah tini cari nu va-n ti l’a,

Tut truplu a tău nă harî.

— Io celniclu, mamă, nu-l voi

Pri suflit şi pri n'ote,

Voi picurarlu di la oi,

Cu perci nitâl'ati,

..................................

Armâna-Armâna să-alina

Insus câtră tu munţi,

Ş-Armânlu goni ş-o-aştipta

La râu pri ningă punti.

De arşini loclu n-o ngrupa

Ma nviniţa tu faţa,

Ş-cu caplu spindzurat vinia

Incârcaţâ de-amâreaţă.

— Ea dî-n', Armână, iu-n' ti duţî.

Ş-ea dî-n ţe h'iî cârtită,

,,Si-n' vindu oi j-birbesl'i tuţi

S-ti vindic di jilită.“

Graiu z-greasca ea nu ptea didor,
Ma-si plândzi di cripari:

„Vor s-mii mârită, vrute, vor

Cu h'il'u di celnic mari!”

Aromânca, Aromânca se cobora,

În jos către vale,

Și Aromânul voinic se suia

Și o’ntâlni în cale.

,,Aromânca mea, fă Armânca mea,

De unde vii, de unde te cobori;

Frumos în cotro ţi-e drumul

Armâncă, să-mi spui.

— Eu dela oi, Aromâne, viu,

Acasă să mă duc,

Să iau pâine şi opinci să sui

Şi la păstori să le aduc.

— „Aromâncă, dă-mi un ochiu negru

Dă-mi o sărutare, Aromâncă,

Pe care să nu o scot din minte

Pe rând o săptămână. “

— „Ean vezi-ţi de drum, şi drumul meu

Lasă-mi-l liber, Aromâne,

Mă ’ngroapă pământul şi ţărâna ceea

Când gândesc ce ruşine-i.

Se duse fata la casa ei

Şi mamei sale spuse,

Cum ciobanul o întâlni

Şi ochii îi supse (îi sărută).

„Eşti logodită, fata mea,

Cu fiu de celnic mare,

Ah, pe tine cine nu mi te ia,

Tot trupul tău o graţie.

— „Eu pe celnic, mamă, nu-l vreau,

Pe suflet şi pe tinereţe!

Iubesc pe păstorul dela oi

Cu plete netăiete.

Aromânca, Aromânca se urca

In sus către munte

Şi Aromânul voinic o aşteptă

La râu pe lângă punte.

De ruşine, pământul nu o îngropa

Ci se invineţia la faţă,

Şi cu capul aplecat mergea

Copleşită de întristare.

— Ean zi-mi, Aromâncă unde te duci,

Şi ean zi-mi de ce eşti tristă,

Să-mi vânz oile şi berbecii toţi

Să te vindec de jelire,

Graiu să grăiească ea nu putea de dor,

Numai plânge de întristare:

— Vor să mă mărite, iubite, vor

Cu fiu de celnic mare.