Munte, lai munte,

Ţe-aî arali multe,

Multe ş-aurâte!

Frăndzâli ma-ţi cad,

Pul'iî nu-n' ţî bat,

Şi gonil’ii tuţî îţi fug

Şi-n xeani si duc

Si duc lail'iî mărâţi

Multu nvirinaţî

Şî nâpoî mutrescu,

Niveasti ţe zgilescu

Că lâ fugu gon'il'iî:

— Oară bună, goni,

Mintea-vă cu noi

Mintea-vă cu noi

Și Dumnidzău cu voi.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Vine primuveară

Loclu ş-anvirdzaşti

Faglu musiţaşti,

gonil'i ma si vin,

Unu câte unu

Şi ma mulţi de-adunu

V'in şi hârieşî,

încărcaţi di groşi;

Unei nveaste n'ică

Nu l'i v'ine gonii:

Plândzi şi zgdleaşti,

Ş-to-arup s-arucuteaşti.

Munte, negru munte,

Ce ai rele multe,

Multe şi urîte;

Frunzele mereu îţi cad

Pasările nu mi-ţi cântă

Şi voinicii toţi îţi fug,

Şi-n streinătate se duc;

Se duc bieţii sărmani

Foarte întristaţi,

Şi înapoi privesc

Pe nevestele care se vaită

Că le fug bărbaţii:

— Oară bună (drum bun), voinicilor,

Mintea voastră la noi,

Mintea voastră la noi,

Şi Dumnezeu cu voi.

Vine primăvara

Pământul înverzeşte

Fagul se înfrumuseţează

Voinicii mereu vin

Unul câte unul

Şi mai mulţi împreună.

Vin toţi voioşi încărcaţi de groşi (bani).

Unei neveste mici

Nu-i vine iubitul:

Plânge şi se vaită

Şi ’n prăpastie se rostogoleşte