Foaie salbă moale,

S-a dus Sfântul soare,

Să mi se însoare,

Și el mi-a umblat,

Mi-a cutreerat,

Locuri ne-încetat,

Nouă ai

Pe nouă cai;

Patru a murit.

Cinci s-a obosit,

Și el n-a găsit

Nici a pomenit,

Potrivnică-n lume

Și cu frumos nume,

Ca sora sa Iana

Iana Simziana.

Foaie verde de cicoare,

Sub soare răsare,

        Nouă argele,

        Nouă vatale,

Și răsboaie de argint

Cum altele nu mai sunt.

Suveică de aur curat

Așa cum nu s-a mai dat?

Dar cu ea cine-mi țesea?

Îmi țesea și-mi închindea

        Iana Iană

        Simziană,
Pânză de mătasă
Să-şi facă cămaşă.
Ieşi Sfântul soare
Pe drumul cel mare,
Şi când o zări
Din gură-i grăi:
        Iană, Iană
Simziană,
La mine priveşte,
Ţese şi ’nchindeşte,
Pânză de mătasă
Lui soare cămaşă,
Că eu am umblat,
Şi-am cutreerat
Locuri ne’ncetat,
Nouă ai
Pe nouă cai,
Patru mi-a murit
Cinci mi-a obosit,
Şi eu n’am găsit
Nici n’am pomenit
Potrivnică ’n lume
Decât eu pe tine.
Iană Iană
Simziană
Când îmi auzia,
Lacrămi îi curgea
Pe pânză pica,
Pânza şi-o strica,
La soare privia,
Din gură grăia :
— Soare, soare
Frăţioare
Maica ta mi te-a făcut,
Şi eu că mi te-am crescut;
Unde s’a auzit
Şi s’a mai pomenit,
Să iei soră pe frate,
Că nu e în lume parte.
Iană, Iană
Simziană,
Ţese şi isprăveşte,
Şi mi te găteşte,
Că de gând am eu
Ca să mi te iau!
Iana, Iana
Simziana,
Dacă aşa vedea
Din gură-i grăia:
— Soare luminos,
Mândru şi frumos,
O scară de fier,
Pân’la naltul cer,
Tu mie să-mi faci,
Pe ea să te urci,
Iute să te duci,
Pân’la moş Adam,
Căci dorinţă am,
La el să priveşti,
Să te spovedeşti.

De treabă el s’apuca,
Şi ’ndată că făcea
O scară de fier,
Pân la naltul cer,
Şi-apoi se urca,
Şi se înălţa,
Pân la moş Adam,
Străbun lui Avram
La el că privia,
Se spoveduia
Adam scobora,
De-a stânga-l lua,
In iad mi-l băga,
Trei zilel-l ţinea.
Acolo-mi vedea,
Neşte pomurele,
Şi mici păsărele,
Ce sunt sufleţele
De la copilaşi
Mici şi drăgălaşi,
Ce-au murit sub soare
Fără lumânare,
Strigă-n gura mare.
— Rău ne mai găsim
Şi ne osândim!
De-a dreapta-l lua
Din iad că-l scotea,
În raiu mi-l băga,
Trei zile-l ţinea,
Si el că-mi vedea
Nişte pomurele,
Şi mici păsărele,
Ce cântau
Şi ciripiau!
Dar nu-s păsărele,
Ci sunt sufleţele
De la copilaşi
Ce-au murit sub soare
Toţi cu lumânare,
Strigă ’n gura mare:
— La bun loc ne-aflăm
Şi ne desfătăm!
Din raiu mi-l scotea
Şi mi-l trimetea
El că se pornia,
Şi îmi ajungea
La Iana, Iana
Simziana.
La ea că privia,
Şi aşa-i zicea
— Ţese, ţese şi ’nchindeşte,
Pânza tu mi-o isprăveşte,
Că de gând am eu,
Ca să mi te iau.
Iana IanaSimziana,
La el ea căta,
Din gură-i grăia:
— Soare, soare
Frăţioare,
Du-te iute şi-mi fă mie,
De primblare ca să-mi fie,
Un pod mândru peste mare,
Cum nimenea nu mai are.
La mijlocul podului,
În bătaia vântului,
Masa tu să mi-o găteşti,
Şi să o împodobeşi,
Cu poame frumoase,
Ş’apoi tu să te apuci,
Un călugăr să aduci,
Pe noi să ne creştinească,
Cununia s’o citească.

Tare s’a grăbit
Podu c’a isprăvit.
De mână o luă
La pod că venea,
Şi el când mergea,
Nainte mi-o da,
Iana îi grăia.
Unde s’a mai văzut,
S’a mai pomenit,
Mireasa întâi,
Mirile ’napoi
Apoi ea căta
Înainte-l da
’Napoi rămânea,
In mare săria,
Mreană se făcea!
Trei zile ’nota
Valuri despica,
Iar şi dumnezeul cel sfânt,
Sfânt în cer şi pe pământ,
Cârja o ’ntindea
Pe ea o prindea,
În cer o svârlia,
Lună mi-o făcea,
Și ea lumina
Noaptea ca ziua,
Apoi ea grăia:
Soare, soare
Frăţioare,
Noi cât om trăi,
Nu ne-om întâlni,
Când eu merge-oi la apus
Tu la răsărit te-ai dus!
Când a vifora
Eu oiu lumina,
Călătorii or umblă,
Şi pe drum s’or îndrumă.