Iară ’n zori de zi

Manea se trezi,

Şi-apoi se sui

Pe gard de nuele

Şi mai sus, pe schele,

Şi ’n câmp se uita,

Drumul cerceta.

Când, vai! ce vedea,

Cine că venia?

Soţioara lui,

Floarea câmpului!

Ea s'apropia

Şi îi aducea

Prânz de mâncătură

Vin de băutură.

Cât el o zăria,

Inima-i săria

În genunchi cădea,

Şi plângând zicea:

„Dă, Doamne, pe lume

O ploaie cu spume

Să facă pârae,

Să curgă şiroae,

Apele să crească,

Mândra să-mi oprească,

S’o oprească ’n vale,

S’o-ntoarcă din cale“!

Domnul se ’ndura,

Ruga-i asculta,

Norii aduna

Ceru ’ntuneca,

Şi curgea de-odată

Ploaie spumegată,

Ce face pârae

Şi umflă şiroae.

Dar oricât cădea,

Mândra n’o opria,

Ci ea tot venia,

Şi s’apropia.

Manea mi-o vedea,

Inima-i plângea

Și iar se ’nchina,

Şi iar se rugă:

„Suflă doamne-un vânt

Suflă-l pe pământ,

Brazii să-i despoaie,

Paltinii să ’ndoaie,

Munţii să-i răstoarne

Mândra să-mi întoarne.

Să mi-o ’ntoarne ’n cale

S-o aducă de vale!“

Domnul se ’ndura,

Ruga-i asculta,

Şi sufla un vânt,

Un vânt pe pământ,

Paltini că ’ndoia,

Brazi că despuia,

Munţii răsturna,

Iară pe Ana

Nici c’o întruna!

Ea mereu venia,

Pe drum şovăia

Şi s’apropia,

Și amar de ea

Iată c’ajungea.